Alex Bodi și Ema Uta au fost împreună trei ani, cu multe momente frumoase, certuri, despărțiri, împăcări. Însă, în urmă cu câteva luni, cei doi au decis să meargă definitiv pe drumuri separate. Și-au aruncat multe reproșuri și cuvinte nepotrivite în spațiul public și au încercat să se uite reciproc.
Mulți fani încă se întreabă dacă mai e vreo cale de împăcare între cei doi, însă niciunul nu dă semne că ar mai dori acest lucru acum. Faptul că amândoi au fost surprinși recent în același loc le-a ridicat numeroase semne de întrebare urmăritorilor lor.
Imediat după separare, Alex Bodi a spus că are de gând să o recucerească pe Ema Uta, dar ea a dat înapoi.
„Ea mi-a arătat că pot să strălucesc în întunericul ăsta al meu, știi? (…) Ea a stat cu sfaturi, mi-a arătat cum vedea ea lururile din exterior. (…) Eu mă trezesc dimineața în ditamai căsoiul singur. Am cinci mașini în curte, și? Ce? A, că-mi zic prietenii că pot să am ce vreau, să mă distrez cu cine vreau. Ok, dar alea-s manechine, bați în ele și e ceva gol. Ajungi acasă, stai cu câinele. Îți trebuie ceva, dacă vrei să trăiești sau dacă știi că persoana aia într-adevăr merita, atunci ești dispus să îi dai tot și să spui că ai nevoie de un suflet care să umple ce am eu”, a declarat Alex Bodi.
Au trecut trei luni de când nu au mai intrat deloc în contact unul cu celălalt, însă recent au apărut în aceeași locație, ceea ce a ridicat iar semne de întrebare. Nu s-au afișat împreună, dar prezența lor simultană în acel loc i-a făcut pe fani să mai aibă o speranță. Rămâne de văzut dacă între cei doi foști iubiți există șanse de împăcare sau dacă drumurile lor s-au intersectat pur întâmplător.