George Simion a vorbit reprezentanților partidului AUR într-o întâlnire de la Constanța despre faptul că va învinge la alegerile prezidențiale din acest an dacă românii se prezintă în număr mare la vot. De altfel, susține liderul partidului naționalist, Ciolacu va fi în turul doi, însă în 2024 „nu mai câștigă Iliescu”.
„Se vrea un tur 2 PSD cu AUR, e mare, mare secret. Eu tot zic asta de doi ani de zile: ştiţi care e diferenţa faţă de anul 2000? De data asta nu mai câştigă Iliescu. Avem suficiente voturi şi suficientă susţinere din partea românilor, văd asta în fiecare zi. Trebuie să nu cădem pradă propagandei securistice şi, dacă românii merg la vot pe 24 noiembrie, o să-l batem pe Ciolacu şi în turul 1, nu doar în turul 2. Şi o mai repet a suta oară: niciodată alianţă cu PSD, niciodată alianţă cu Hrebenciuc şi cu Vanghelie, niciodată nu batem palma cu baronii”, a spus George Simion.
Citește și : George Simion, cu elicopterul la Fieni pentru promovarea candidaturii sale la prezidențiale
De asemenea, liderul partidului AUR a specificat că nu va face nicio alianță cu partidele aflate în Coaliția de Guvernare (PSD și PNL), precizând însă că va face o alianță cu PNL dacă partidul își schimbă conducerea. Simion mai lansează atacuri la adresa contracandidaților, pe care îi acuză că sunt temători să aibă o dezbatere cu el.
„Cum e în toată ţara, aşa va fi şi la Constanţa, nicio alianţă cu PSD şi nicio alianţă cu PNL, cel puţin până nu schimbă conducerea. Norocul nostru, surori şi fraţi, este că mă lupt cu nişte candidaţi foarte, foarte slabi. Avem un tronson fără precedent, pe lângă faptul că sunt slugarnici, pe lângă faptul că sunt puturoşi, mai sunt şi laşi. Mâine la televiziunea publică şi la radioul public am dezbateri programate cu Mircea Geoană, cu Nicolae Ciucă, cu Marcel Ciolacu. Credeţi că va avea vreunul curajul să vină? Nu. V-am zis, sunt laşi, sunt foarte, foarte, foarte laşi. Şi pentru că ei sunt laşi am ajuns jos de tot ca ţară”, a afirmat George Simion.