Se anunță scumpiri și concedieri înaintea sărbătorilor de iarnă. În ce domenii se va întâmpla asta

Sfârșitul de an nu va aduce doar efervescența sărbătorilor de iarnă, ci și vești proaste. Vor fi scumpiri și concedieri, după cum anticipează managerii din unele domenii-cheie.
Irina Dumitrescu
29 oct. 2024, 22:30
Se anunță scumpiri și concedieri înaintea sărbătorilor de iarnă. În ce domenii se va întâmpla asta

Institutul Național de Statistică (INS) a făcut public un raport cu date despre comerț, construcții, servicii și industria prelucrătoare. Iar managerii din aceste domenii se așteaptă, potrivit raportului, la scumpiri în comerțul cu amănuntul și construcții, dar și la concedieri industria prelucătoare, notează ziare.com.

Conform aceluiași raport, managerii anticipează o creştere a activităţii economice în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii, precum şi majorarea preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în decembrie, reiese din datele INS.

”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negative”, se menționează în raport.

Citește și Studiu GfK: Bucureştiul, pe acelaşi nivel cu ţările din Europa la puterea de cumpărare

Concret, ancheta de conjunctură din octombrie arată că managerii din industria prelucrătoare anticipează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7 la sută), dar și o scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -6 la sută). Pentru preţurile produselor industriale se estimează o creştere moderată (sold conjunctural +15 la sută).

În construcții, va scădea volumul producţiei (sold conjunctural -11 la sută). Managerii din acest domeniu mai anticipează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5 la sută). Cât privește preţurile lucrărilor de construcţii, acestea ar urma să crească (sold conjunctural +23 la sută).

Tot pentru următoarele luni, managerii din comerţ cu amănuntul anticipează o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20 la sută). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra, de asemenea, o creştere moderată (sold conjunctural +16 la sută), se mai precizează în raportul INS. Tot în comerțul cu amănuntul ar urma să crească numărul de salariaţi (sold conjunctural +11 la sută). Cea mai importantă fluctuație este estimată pentru prețurile de vânzare cu amănuntul, care ar urma să crească (sold conjunctural +30 la sută).

Îm servicii, cererea va fi în ușoară creștere (sold conjunctural +5 la sută), numărul de angajați va fi relativ stabil, iar preţurile de vânzare sau facturare a prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15 la sută).

Citește și Schimbare majoră pentru toţi angajaţii din România. Se schimbă total taxele de pe fluturaşul de salariu

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Iepurele are nevoie de răbdare
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Trupe nord-coreene redistribuite în regiunea Belgorod a Rusiei
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni