Marcel Ciolacu și-a început dezbaterea electorală cu un moment de reculegere pentru Colectiv: Și-a cerut scuze de la părinți. Ne îndreptăm spre o campanie lipsită de idei, axată pe atacuri între contracandidați și partide. Nu e o zi fericită, se împlinesc 9 ani de la tragedia de la Colectiv. Nu vreau să fiu în sufletul părinților. Încerc să previn să nu se mai întâmple așa ceva. Nu știu dacă cineva din Guvern și-a cerut vreodată scuze, și îmi cer scuze sincere, fiindcă trebuie să învățăm din astfel de momente nefericite.”
„Se împlinesc 9 ani de la tragedia de la Colectiv. Îmi aduc aminte când a fost o expoziție la Senat și ne-am uitat cu Sorin. Ne-am adus aminte de noi când eram tineri și nu aș vrea să fim în locul părinților. Încerc din funcția de prim -ministru să nu se mai întâmple așa ceva. 11 români. Înainte de a intra în emisiune am vorbit cu prietenul meu Pedro Sanchez. Mi-a mulțumit că sunt alături de el. Împreună cu prietenul meu Sandu Rafila am băgat 200 de milioane de euro în spitalul de mari arși de la Timișoara și facem și la Târgu Mureș. Cred că ar fi nevoie să ținem un moment de reculegere pentru acești copii. Nu știu dacă cineva din guvern și-a cerut vreodată scuze părinților și copiilor și victimelor din acea tragedie. Eu o să profit de acest moment să îmi cer scuze”, a spus Ciolacu.
Miercuri se împlinesc nouă ani de la incendiul din Colectiv, una dintre cele mai mari tragedii care a îndoliat România.
64 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți în noaptea de 30 octombrie 2015. Coșmarul a început în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, iar scenele care au urmat au marcat o țară întreagă.
În locul în care s-a întâmplat totul, în fața fostei fabrici Pionierul, au fost așezate fotografiile celor s-au stins. Tablourile vor rămâne acolo până vineri.
Oamenii sunt așteptați să aprindă lumânări și să se roage pentru tinerii plecați prea repede dintre noi.