Se repetă criza financiară din 2008? Experții dau verdictul

Criza financiară care a lovit lumea, extrem de puternic, în 2008 dă unele semne că s-ar putea repeta. Și de această dată, ”unda de șoc” are drept punct de plecare Statele Unite, susțin experții.
Irina Dumitrescu
31 oct. 2024, 18:31
Se repetă criza financiară din 2008? Experții dau verdictul

O zicală economică spune că piața nu se repetă, dar rimează. Oricum, vorbele au acoperire în realitate, dacă ne referim la criza mondială din perioada 2008 – 2012. Cel puțin asta susțin experții, potrivit cărora au apărut deja primele semne – îngrijorătoare, desigur – ale repetării scenariului.

Care sunt aceste semne? Anumite investiții, bazate pe ipotecile la imobiliare, care arată pierderi pentru prima oară după marea criză ce a lovit lumea începând din 2008, relevă o analiză a reputatei publicații Bloomberg, citată de ziare.com.

În acest context, experții subliniază că obligațiunile garantate de ipoteci au fost modul prin care marile bănci și fonduri de investiții au speculat bula imobiliară în primii ani de după 2000.

Bloomberg exemplifică printr-un bloc-turn de 43 de etaje aflat în New York, în inima cartierului Manhattan. Veniturile generate din chirii i-au făcut pe investitorii de pe Wall Street să considere clădirea o mașinărie de tipărit bani. Proprietarii clădirii au emis în 2019 o obligațiune bazată pe veniturile din chirii, iar cea mai mare parte a instrumentului de datorie a primit cel mai bun rating, AAA, o cotație mai bună decât a datoriei suverane a Statelor Unite! Sună cunoscut? Cam așa ar fi stat lucrurile și înaintea marii crize din 2008…

Citește și Bărbat deghizat în măicuță, prins în flagrant când primea bani de la un bărbat pentru o presupusă intervenție chirurgicală, pentru care ceruse peste 10.00 de lei. Suspectul a fost reținut de autorități

La mijlocul lunii iunie, adică la patru ani și 212 zile de la emiterea obligațiunii, investitorii care cumpăraseră obligațiunile cu rating AAA au fost informați că nu își vor primi integral dobânda de un milion de dolari ce li se cuvenea în acea lună. Prin urmare, investitorii execută acum ipoteca asupra clădirii, cu socpul de a salva cât mai mult din bani. La fel se întâmplă cu investiții imobiliare în aparență ultra-sigure din Chicago, San Francisco sau Los Angeles, se mai arată în analiza Bloomberg.

Tot la New York, o altă clădire a intrat în atenția pieței după ce a fost vândută la o fracțiune din prețul său de dinaintea pandemiei Covid. Scăderea de preț i-a scos în afara jocului pe unii creditori și chiar le-a provocat investitorilor în obligațiuni AAA o pierdere de 26 la sută. Pierderea din instrumentul de datorie, spun experții, este ceva nemaivăzut de la marea criză.

”Ratingul AAA este conceput pentru a fi un titlu de creanță care, de obicei, ar intra în incapacitate de plată mai puțin de o dată la 5.000 de ani. Cu toate acestea, iată-ne nu departe de criza financiară observând incapacități de plată”, a declarat John Griffin, profesor de finanțe la Universitatea Texas din Austin.

Citește și Black Friday 2024, studiu eCommerce: Trei sferturi dintre români nu au încredere în recomandările făcute de influenceri

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI