Bianca Pop se află chiar în mijlocul catastrofei, fiind stabilită în Spania de mai bine de doi ani. Recent, a declarat că autostrada din Alicante spre Valencia nu mai funcționează, iar locuitorii din oraș sunt blocați, fiind imposibil să ajungă la Consulat sau să rezolve eventualele probleme urgente.
Citește și: Prima poză cu fetița ispitei de la „Insula Iubirii”. Bianca Pop a născut cu două săptămâni înainte de termen
„Eu stau în Alicante și momentan nu sunt afectată. Însă a fost și aici aproape de unde locuiesc, la 50 km. Tot așa de rău ca în Valencia, ba chiar mai rău aș spune. Nu-mi vine să cred! E groaznic. Autostrada spre Valencia e ruptă, spre Castellon la fel. Dacă vrei să mergi la consulat sau ai vreo problemă urgentă, nu te poți deplasa. Suntem blocați aici. Nu se poate merge dacă ai treabă acolo”, a spus Bianca Pop, pentru Fanatik.ro.
Vedeta este îngrozită de toată situația din ultimele zile și mărturisește că locuitorii sunt deja speriați de condițiile meteo extreme. Muți dintre ei ar fi început deja să golească rafturile magazinelor și să își facă provizii.
„Din punct de vedere al alimentelor, noi suntem ok. Supermarketurile sunt pline, momentan. Însă persoanele din zona afectată nu mai au mare lucru. A postat cineva pe Facebook care locuiește acolo. Totul e gol! Pentru aprovizionare trebuie să circule tirurile și fiind totul închis, e imposibil.
Noroc că ne-a ocolit pe noi. Sper să nu vina de acum pentru că e noros. Mă rog să nu zică de ploi la televizor. Aici nu plouă câte cinci luni.
Nu vezi gram de ploaie. Și acum a plouat într-o zi cât într-un an. A plouat și la mine două zile, dar nu a fost așa groaznic ca în Valencia. Mă înspăimântă ce văd în jur. Și gândul că poate să vină și aici. La ce ape sunt în Valencia, poate afecta totul pe zeci de km”, a mai spus vedeta.