Marcel Ciolacu, președintele PSD, s-a arătat foarte deranjat de faptul că Nicolae Ciucă a făcut publică adresa la care acesta locuiește, în contextul în care președintele PNL a cerut joi desecretizarea listei cu persoanele care au utilizat/vizitat/beneficiat de vila RA-APPS de pe strada Cucu Starostescu nr. 6.
Invitat la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, Marcel Ciolacu a vorbit despre relația pe care o are cu Nicolae Ciucă, precum și despre faptul că este deranjat că președintele PNL a dat public locuința și adresa oficială a prim-ministrului.
”Eu nu am ajuns la cuţite. În primul rând nu crede nimeni aşa ceva. În al doilea rând, dacă vă referiţi la ultima postare, eu n-am crezut că un om care a ajuns la acest nivel politic poate să facă un astfel de gest, să dea locuinţa şi adresa oficială a primului ministru al României, fiind preşedintele Senatului. Deja am o problemă, capacitatea domniei sale de a conduce un stat.
Mă mir cum a condus cu o astfel de abordare funcţia de prim-ministru. O spun din tot sufletul şi fără să o fac cu răutate. Chiar am fost surprins. Nu cred că vreodată… (…) E un gest care îl descalifică total. E un gest pe care nu-l face nimeni în lume. Nu am auzit într-o ţară din Europa să se facă aşa ceva”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, premierul a fost întrebat dacă consideră această solicitare ca fiind un șantaj din partea președintelui Senatului.
”Cred că nu. Cred că vrea să ştie exact ce membri ai Partidului Naţional Liberal au fost pe la mine pe acasă. Au fost membri ai Partidului Naţional Liberal, cum au fost ai Partidului Social Democrat”, a precizat Ciolacu.
În plus, întrebat dacă șefii de servicii secrete sau Remus Borza, consilierul lui Nicolae Ciucă, l-au vizitat, Marcel Ciolacu a negat aceste lucruri, spunând că locuința este intimă, de familie.
”Îi spun că Borza n-a fost. Remus Borza n-a fost. Îi spun că era interesat dacă a fost o persoană obscură cum e domnul Borza.”, a precizat Marcel Ciolacu în legătură cu eventuala vizită a consilierului lui Ciucă.
”Nu, exclus aşa ceva. Totuşi locuinţa e ceva intim, de familie. Fiul meu a fost aseară la mine împreună cu căţelul, că nu am voie să merg în parc cu căţelul şi cu el, pentru că, pe urmă e recunoscut de lume în parcul în care se plimbă în fiecare seară cu soţia şi cu căţelul. Şi le dau dreptate aici. Le-aş aduce o presiune în plus. Măcar cu căţelul lasă-mă să-mi fac şi eu o poză, că e un labrador, multe lume are labradori”, a precizat Marcel Ciolacu în legătură cu eventuala vizită a șefilor de servicii secrete.