Gabriela Cristea este una dintre cele mai iubite prezentatoare din România. Vedeta este foarte deschisă în privința vieții ei și le povestește fanilor tot ce se întâmplă cu ea și cu familia ei.
Un lucru pe care puțină lume îl știe, însă, este religia pe care o are Gabriela Cristea. Ei bine, frumoasa prezentatoare este creștin-ortodoxă. În urmă cu mai mult timp, ea a vorbit despre legătura pe care o are cu Dumnezeu.
Gabriela Cristea a spus că nu merge des la biserică, însă se roagă la ea acasă și are o relație strânsă cu Creatorul.
„Cred cu toată puterea în Dumnezeu, dar nu merg la biserică. Locul Domnului e oriunde. Dacă simt nevoia să mă rog, mă rog şi când stau pe WC. Poate să sune a blasfemie! Consider că poţi mânca o felie de pâine, o bucată de carne, poţi bea un pahar cu apă şi te poţi ruga oriunde e casa Domnului, atât timp cât credinţa există în tine. Dacă simţi nevoia de Dumnezeu, îl poţi invoca oriunde. Ştiu că biserica înseamnă milă, toleranţă, iubire, sau cel puţin asta e legătura mea cu Dumnezeu. Se spune că El iartă orice pe lumea asta, că tu, ca om, nu poţi ierta aşa cum o face El”, a declarat Gabriela Cristea pentru ziarul Ring, în urmă cu mai mult timp.
De asemenea, în urmă cu mai mulți ani, când Sergiu Nicolaescu s-a stins și a fost incinerat, Gabriela Cristea a precizat că este de acord cu acest lucru și chiar și-ar dori și ea asta.
„Şi eu vreau să fiu incinerată. Nu că m-ar mânca viermii, dar… şi dacă tot mă arde, tot în ţărână mă întorc, că doar nu voi dori să mă ţină cineva în bibliotecă! Catolicii şi protestanţii se incinerează, şi tot creştini sunt!„, a declarat Gabriela Cristea.
Putem spune că Gabriela Cristea este un exemplu de iertare și toleranță. Din păcate, vedeta este foarte criticată în mediul online. Ea dă, însă, dovadă de multă bunătate și iertare și nu le răspunde fanilor care îi trimit mesaje urâte.
Gabriela Cristea vrea să dea dovadă că este un bun creștin, ignoră greșelile aproapelui și își vede de viața ei frumoasă, alături de Tavi Clonda și de cele două fetițe pe care le au împreună.