Black Friday 2024. Sameday apelează la deţinuţi pentru a face faţă numărului uriaş de colete

Peste 65% dintre românii care vor face cumpărături de Black Friday vor alege livrarea la easybox. Doar pentru România, vârful de Black Friday este estimat la aproximativ 850.000 de colete livrate într-o singură zi.
Filip Stan
05 nov. 2024, 12:11
Black Friday 2024. Sameday apelează la deţinuţi pentru a face faţă numărului uriaş de colete

Black Friday 2024. SAMEDAY, compania de curierat care a introdus livrarea în easybox pe piața din România, estimează o creștere de peste 40% a numărului de colete livrate de Black Friday la nivel regional, față de anul trecut, sprijinită de investițiile continue în extinderea rețelei easybox și de creșterea capacității operaționale. În România, vârful de comenzi este așteptat să atingă aproximativ 850.000 de colete într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie. În aceste condiţii, se apelează la soluţii de criză.

Este vorba de angajarea a 50 de deținuți, aflați în regim deschis sau semi-deschis, declarați apți de muncă, potrivit legii. Deocamdată nu se știe de unde vor fi aduși deținuții, ce pedepse au de ispășit cei care vor fi încadrați în câmpul muncii și nici ce beneficii vor primi în schimbul muncii depuse.

Programul va începe cu perioada Black Friday și continua până la finalul anului, care va fi mult mai aglomerată din cauză că se apropie Crăciunul, dar programul-pilot se poate extinde și anul viitor, în funcție de rezultatele obținute.

„Estimăm că în această perioadă vom atinge un maxim de aproximativ 850.000 de colete procesate într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie”, au transmis reprezentanții Sameday, unul dintre cei mai importanți curieri pe segmentul livrărilor.

84% dintre deținuți spun că locul de muncă este cel mai important factor în prevenirea recidivei, potrivit unui studiu privind cauzele recidivei, publicat de Guvernul României prin Ministerul Justiției în februarie 2024

Procesarea coletelor, sarcină pe care o vor îndeplini și deținuții, include mai multe etape, precum sortarea, etichetatea, împachetarea și livrarea.

Black Friday 2024: SAMEDAY anticipează livrări record, în creștere cu peste 40% faţă de anul trecut

Peste 65% dintre românii care vor face cumpărături de Black Friday vor alege livrarea la easybox. Doar pentru România, vârful de Black Friday este estimat la aproximativ 850.000 de colete livrate într-o singură zi.

Black Friday 2024 Sameday

Cea de-a 14-a ediţie a Black Friday, eveniment ce se va desfăşura în principal pe 8 noiembrie, va aduce încasări istorice pentru retailerii din România, de peste jumătate de miliard de euro, însă şi o scădere semnificativă a numărului de produse vândute faţă de anii trecuţi, arată o analiză a companiei de consultanţă Frames.

Această evoluţie reprezintă un efect direct al inflaţiei, în condiţiile în care România are cea mai mare creştere a preţurilor din UE.

Potrivit estimărilor companiei, după un an 2023 în care Black Friday a generat încasări de aproximativ 450 milioane de euro (la nivelul întregii luni noiembrie /online&offline), în 2024 se estimează o atingere a bornei de 500 milioane de euro.

Black Friday continua la Nissa! Mai ai cateva zile cu cele mai mari reduceri din an! Super Black Friday la Nissa este si astazi!

Black Friday a debutat deja în unele magazine, însă punctul culminant va fi pe 8 noiembrie, ziua în care cei mai mulţi jucători din IT & C, fashion, food, beauty, home&deco, servicii etc. vor organiza campanii speciale de reduceri de preţuri.

SAMEDAY Group a planificat pentru acest an investiții de peste 60 de milioane de euro pentru extinderea și optimizarea operațiunilor din România, Ungaria și Bulgaria

Black Friday este, fără îndoială, cea mai dinamică perioadă a anului pentru industria de e-commerce, iar pentru noi, un adevărat test al abilității de a asigura livrări eficiente. Estimăm volume semnificative ce vor aduce un grad ridicat de complexitate și suntem pregătiți să depunem toate eforturile pentru a ne asigura că fiecare colet ajunge la destinație în cel mai scurt timp posibil. Anul acesta, am investit substanțial în extinderea rețelei out-of-home și în creșterea capacității operaționale, astfel încât să contribuim la succesul partenerilor noștri din e-commerce. Rămânem alături de clienții din regiune în această perioadă intensă, deschizându-le noi oportunități de creștere dincolo de granițele naționale”, a declarat Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group.

În segmentul livrărilor cross-border, SAMEDAY anticipează o creștere accelerată a numărului de colete, în special pe rutele România-Bulgaria și România-Ungaria, ceea ce reflectă interesul tot mai mare al magazinelor online românești pentru extinderea vânzărilor dincolo de granițe. Compania estimează că, în această perioadă, va livra peste jumătate de milion de colete prin serviciul cross-border, consolidând astfel suportul oferit partenerilor e-commerce în creșterea pe piețele din regiune.

De Black Friday, peste 65% dintre români vor alege livrarea la easybox, anunţă SAMEDAY

Conform celui mai recent studiu de piață realizat luna aceasta de SAMEDAY, peste 65% dintre consumatorii din mediul urban care își propun să comande online în cadrul campaniei de Black Friday vor alege livrarea la easybox.

În plus, cercetarea arată că acest tip de livrare, care oferă un grad ridicat de flexibilitate, a devenit un criteriu esențial în decizia de achiziție, 7 din 10 români declarând că opțiunea de livrare la easybox le influențează alegerea magazinului online de unde cumpără. Datele studiului confirmă, totodată, și popularitatea crescută a serviciului, 95% dintre românii din mediul urban declarând că au utilizat cel puțin o dată rețeaua easybox ca să primească sau să trimită un colet.

În primele 9 luni ale anului, peste 84% dintre magazinele online din ecosistemul SAMEDAY au livrat cel puțin un colet la easybox, ceea ce demonstrează că această opțiune de livrare a devenit un standard pentru comercianții online care doresc să rămână relevanți pentru consumatori. În intervalul ianuarie-septembrie, SAMEDAY a livrat în easybox peste 36 de milioane de colete, în creștere cu 50% față de anul precedent.

În România, SAMEDAY estimează că în primele zile ale campaniei Black Friday vor fi livrate peste 1,6 milioane de colete la easybox, cu o medie zilnică de aproximativ 330.000 de colete.

Rețeaua regională easybox – creștere de 40% în 2024

În prezent, rețeaua regională easybox a SAMEDAY a ajuns la aproximativ 7.000 de unități, în creștere cu 40% față de anul trecut. Extinderea rețelei a fost susținută prin investiții semnificative de peste 30 de milioane de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii out-of-home. În România, rețeaua easybox numără acum 4.900 de lockere, în creștere cu 1.000 de unități față de anul trecut. În Bulgaria, rețeaua a depășit 900 de unități, cu o creștere de 122% comparativ cu anul trecut, iar în Ungaria, numărul de lockere easybox a atins 1.100 de unități.

În paralel cu extinderea rețelei easybox, SAMEDAY a dezvoltat un nou serviciu de livrare, de tip shop-in-shop. Noul serviciu, SAMEDAY point, completează experiența livrărilor la easybox și asigură capacitate suplimentară de gestionare a volumelor mari în zonele în care lockerele sunt solicitate frecvent, rețeaua numărând 750 de puncte la nivel regional.

În Bulgaria, ca parte a strategiei de extindere a rețelei out-of-home, SAMEDAY a încheiat un parteneriat cu Poșta Bulgară, în urma căruia consumatorii din țara vecină vor avea posibilitatea de a ridica trimiterile direct din unitățile poștale, începând de Black Friday.

 

Noi sisteme de sortare adăugate în fluxul operațional

Pentru a gestiona eficient volumele ridicate de livrări din perioada Black Friday, SAMEDAY Group a alocat anul acesta investiții semnificative, care au vizat creșterea capacității operaționale în toate cele trei țări în care activează. În România, au fost integrate în fluxul operațional șase noi sisteme automate de sortare, care pot procesa peste 38.000 de colete pe oră, urcând astfel capacitatea totală de sortare în cele trei hub-uri din țară și în agenții la peste 100.000 de colete pe oră.

Astfel, un sistem automat de sortare a fost implementat în hub-ul Central SAMEDAY, iar alte două au fost instalate în agenții ce deservesc centrul țării. Pentru a optimiza procesele de sortare și în zona de vest, trei astfel de sisteme automate au fost instalate, de asemenea, în agenții din Cluj și Timișoara.

Black Friday Trendyol 2024. Reduceri de 80% la prima campanie de reduceri. Care este codul promoţional de 30%

Investiții importante au fost direcționate anul acesta inclusiv către Bulgaria și Ungaria, ceea ce a dus la o creștere a capacității de sortare în fiecare țară cu până la 60% față de anul trecut. Investiția totală planificată de grupul SAMEDAY pentru 2024 este de peste 60 de milioane de euro.

În România, pentru a gestiona eficient volumul ridicat de comenzi din perioada de vârf, SAMEDAY a extins echipa de curieri și a suplimentat personalul din hub-uri cu aproape 60% față de perioadele obișnuite. În plus, numărul camioanelor dedicate transportului de colete între hub-uri și agenții a crescut de la 230 la aproape 400, iar programul de lucru al depozitelor a fost prelungit pentru a susține eficient fluxurile ridicate.

Anul acesta, pe durata campaniei de Black Friday, coletele vor fi păstrate în easybox cel mult 36 de ore de la încărcarea acestora. Peste 90% dintre produsele comandate în acest an de Black Friday vor ajunge la destinatar în 24 – 48 de ore din momentul în care ajung în rețeaua SAMEDAY.

*Studiul de piață derulat de SAMEDAY fost realizat între 4 și 22 octombrie 2024, prin metoda CAWI, pe un eșantion de 800 de persoane, reprezentativ la nivel național pentru consumatori, populație urbană care comandă online. Marja de eroare este de  +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%.

SAMEDAY este compania regională de curierat care a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere în ultimii ani, numărându-se, în prezent, printre principalii jucători din segmentul său de piață. Cu o experiență de 17 ani pe piața din România, o echipă de peste 5.000 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, compania este prezentă în România, Ungaria și Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât și livrare în aproximativ 7.000 de lockere easybox.

Astfel, SAMEDAY operează cea mai extinsă rețea de lockere din regiune, propunându-și să reinventeze experiența de livrare zi de zi. Pentru mai multe informații, accesați https://sameday.ro .

Director ANPC, recomandări de Black Friday 2024– Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană / Care sunt regulile privind garanţiile în perioadele de reduceri

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis, miercuri seară, recomandări de Black Friday şi atenţionează asupra comercianţilor şi pieţelor online care nu au sediul în Uniunea Europeană.

”Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceşti comercianţi nu respectă normele de siguranţă pentru comercializarea în Uniunea Europeană. În plus, capacitatea autorităţilor europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanţie”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Paul Anghel.

Într-o postare anterioară, acesta s-a referit la regulile privind garanţiile, mai ales în perioada reducerilor.”Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate bunurile şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg”, a transmis Anghel.

Care sunt regulile privind garanţia?

Anghel explică că OUG 140/2021 este cea care reglementează garanţiile bunurilor. De fapt, stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexistă pentru un singur bun.

Garanţia legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepţii, clar stabilite). În momentul în care un bun vă este vândut, beneficiaţi de garanţia legală, fără că garanţia să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanţia legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

În principiu, garanţia legală este de doi ani, dar există şi excepţii:

• în cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanţia legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durata medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice şal software inclus în contractul de vânzare).

Dacă furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioada mai mare de cinci ani, atunci garanţia va fi valabilă pentru acea perioada.

• În cazul produselor de ocazie, consumatorul şi vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanţie mai de cel puţin un an.

Garanţia comercială este cea care, în anumite situaţii, este oferită suplimentar. De exemplu garanţie de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice.

Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbracă orice formă: o durata de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală.

Ce se întâmplă dacă bunul se defectează sau nu respectă specificaţiile?

Aveţi dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile.

Ca regulă, iniţial, puteţi alege între reparare şi înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparaţie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este de regulă prima măsură care se ia pentru a asigura funcţionalitatea produsului.

Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care aţi informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie să preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie.

Încetarea contractului sau reducerea corespunzătoare a preţului poate interveni în trei cazuri:

• vânzătorul nu a finalizat reparaţia sau înlocuirea sau vânzătorul a refuzat să aducă în conformitate bunurile

• se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;

• neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere de preţ sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;

• vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstanţele cazului.

Încetarea contractului are ca efect punerea părţilor în situaţia anterioară contractului. Prin urmare, veţi primi suma plătită pentru bun, iar comerciantul bunul înapoi. Returnarea bunului în această situaţie se face pe cheltuiala vânzătorului.

”Contactaţi vânzătorul dacă aveţi o problema!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune să luaţi legătură direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveţi niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergeţi la service cu produsul, informaţi întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute”, a mai transmis Paul Anghel.

Bunul reparat/înlocuit este acoperit de o nouă garanţie?

Bunul înlocuit este acoperit de o nouă garanţie (legal şal comercială) care începe din momentul înlocuirii.

În cazul bnurilor reparate, garanţiile legale şi comerciale se prelungesc cu o perioada egală cu timpul scurs din momentul în care aţi notificat vânzătorului defectul până în momentul în care bunul v-a fost livrat în stare de utilizare normală.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni