Marian Mexicanu, măcinat de dureri atroce. Motivul pentru care nu poate fi operat: „Doctorul m-a sfătuit să duc durerea cât pot și să merg până cad. Mi-a zis: ‘Nu știu de unde să mă apuc de tine'”

Marian Mexicanu este unul dintre cei mai talentați acordeoniști de la noi din țară. Dar instrumentul care i-a adus succesul, îi cauzează și dureri atroce. În urmă cu mai mulți ani, artistul a fost diagnosticat cu șapte hernii de disc.
Irina Dumitrescu
05 nov. 2024, 16:12
Marian Mexicanu, măcinat de dureri atroce. Motivul pentru care nu poate fi operat:

Marian Mexicanu urcă de fiecare dată pe scenă alături de prietenul lui bun, acordeonul. Care cântărește nu mai puțin de 14 kg și care, cu timpul, i-a accentuat cele șapte hernii de disc.

Cât despre dureri, sunt atroce și foarte greu de suportat. Dar artistul le duce cu stoicism. Nici nu ar avea alternativă, căci medicul i-a zis că nu-l poate opera.

Artistul are aproape patru decenii de când cântă la acordeon. Acesta a povestit că, petrecând ore întregi pe scenă, simte că acordeonul își dublează greutatea.

Am dureri de la un moment dat dau cu pumnul în picior. (…) Este normal, eu stau câte 8-10 ore la dispoziția oamenilor și stau numai în picioare. Dacă stau la scenă și nu în mijlocul horei cred că sunt supărat.

Acordeonul are 14 kg, când l-ai ridicat, după două ore se face de 28, așa îl simți. Toate vertebrele la mine sunt tasate. Dacă de la 12 ani cânt, până la vârsta pe care o am.Am fost la un doctor, în baza unui RMN e normal să spun că am 7 hernii”, a povestit artistul pentru CANCAN.

Citeste si Marian Mexicanu a făcut anunțul la o lună de la nuntă. Ce a dezvăluit despre Ana Maria: „Nu am vrut să-mi supăr copiii”

Marian Mexicanu nu poate fi operat de hernie de disc: „Doctorul mi-a zis: ‘Nu știu de unde să mă apuc de tine'”

Medicul, însă, i-a recomandat să nu se opereze decât în ultima clipă. Și-a asumat că nu-l poate opera deoarece, fiind prea multe hernii, nu știe exact de unde să înceapă. Așa că artistul nu are de ales decât să strângă din dinți.

Domnul doctor mi-a spus așa, îl citez: măi omule, ai 7 hernii de disc. Cât de tare doare? Doare, doare… mi-a zis du-o cât poți, că dacă mă apuc de tine nu știu de unde să mă apuc și unde să termin, pentru că sunt 7. Mi-a zis să merg până cad. (…)

Am învățat câteva exerciții ca să mă aplec să ridic o greutate. (…) Mi-e și frică să mă operez. Stau până în ultima fază. Atunci îi spun medicului să se ocupe și aia e. Mi-a zis să stau până nu mai pot”, a mai declarat Marian Mexicanu.

Citeste si Paula Lincan, adevărul despre divorțul de Marian Mexicanu: „Eu l-am părăsit, am luat fetița și am plecat”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii