Cum a reușit Selly să câștige primul milion de euro la doar 19 ani: „Nu m-aș fi așteptat niciodată să îl fac așa devreme”

Selly a făcut primul milion de euro la 19 ani, primii săi bani făcându-i din YouTube. A fost arătat cu degetul pentru că a ales să nu urmeze o facultate, dar nu regretă decizia și spune că pentru el așa a fost cel mai bine.
Alina Costache
05 nov. 2024, 17:09
Cum a reușit Selly să câștige primul milion de euro la doar 19 ani: „Nu m-aș fi așteptat niciodată să îl fac așa devreme”
Cum a reușit Selly să facă primul milion de euro

Selly se poate declara împlinit atât pe plan financiar, cât și pe cel sentimental, pentru că nu duce lipsă de nimic. Odată cu succesul au apărut și primele trădări, dar Smaranda, iubita lui, i-a fost mereu aproape și l-a sprijinit întotdeauna. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de cinci ani și se înțeleg foarte bine, ba chiar se gândesc să devină și părinți, deși nu au ajuns încă la altar.

„Smaranda e partenera mea de viață, persoana în care am cea mai mare încredere, persoana cu care mă sfătuesc mereu, ea are niște calități pe care eu nu le am și viceversa. Au fost persoane în viața mea de care mă consider trădat, poate sunt și subiectiv. Poate am greșit și eu, și ei, poate eu mai puțin, poate ei cred invers”, a mărturisit Selly la Vorbește lumea, la PRO TV.

Citește și: Vero Căliman, destăinuiri dureroase despre moartea tatălui ei. Responsabilitatea uriașă care a picat pe umerii ei: „Așa am ajuns să fiu actrița care transformă emoțiile mai puțin plăcute în bucurie”

Andrei Șelaru, pe numele său din buletin, a renunțat să mai urmeze o facultate, iar asta din cauza contractelor pe care le avea și necesitau foarte mult timp. Cu toate astea, nu a regretat o clipă decizia luată.

„Am fost arătat cu degetul pentru că nu am urmat o facultate. Nu am niciun gând în acest sens decât dacă în viața asta o să vreau să merg către o zonă în care să nu am o pregătire. Pentru mine a fost cea mai bună decizie, asta nu înseamnă că alți puștani de 19 ani ar trebui să o ia. Aveam tot felul de obligații contractuale antamate, am fost un caz atipic”, a adăugat Selly.

Selly, despre prima „țeapă” financiară

Chiar dacă întotdeauna s-a comportat ca un profesionist, au fost și momente în care a avut de suferit, mai ales la început, când încerca să câștige cât mai multă popularitate în lumea influencerilor.

„Cea mai mare țeapă pe care mi-am luat-o din punct de vedere financiar a fost primul meu contact cu lumea de branduri. A fost o țeapă. Erau 500 de Euro, s-au răzgândit, au zis că nu a fost vorba de 500 de Euro. Am avut impresia că am fost luat de prost, pentru că sunt mic. O revoltă, o dezamăgire, o furie, eu am fost foarte profesionist”, a mai spus el.

Citește și: CRBL, dezvăluiri despre relația cu Olga, tânăra cu 23 de ani mai mică decât el. Cum se înțelege artistul cu fiica lui, Alessia, în prezent

Selly a dezvăluit că, deși nu se aștepta, a obținut primul milion de euro la vârsta de doar 19 ani: „Primii mei bani au fost făcuți din Youtube . Am făcut primul meu milion de Euro la 19 ani. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată să îl fac așa devreme”.

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsul Lidl pe care retailerul îl aduce la raft de sâmbătă, 23 noiembrie 2024. E la promoție și adorat de români. Costă doar 1.49 lei și mulți îl caută în perioada sărbătorilor
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Joe Biden condamnă mandatele de arestare emise de CPI împotriva liderilor israelieni
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili