Premierul Ciolacu i-a transmis felicitări lui Donald Trump.
”Felicitări preşedintelui Donald Trump pentru această victorie istorică! România este pregătită să lucreze împreună pentru a consolida Parteneriatul nostru strategic”, a scris, miercuri, pe X, premierul Marcel Ciolacu.
Liderul PSD şi-a exprimat speranţa într-o colaborare fructuoasă.
”Sub noua dumneavoastră conducere, sperăm la pace şi prosperitate pentru toţi cetăţenii noştri! Aşteptăm cu nerăbdare o colaborare fructuoasă!”, a mai transmis Ciolacu.
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă îl felicită pe Donald Trump pentru realegerea sa la Casa Albă şi le urează succes lui şi Statelor Unite ale Americii, dând asigurări că i fa face tot ce îi stă în putinţă pentru a întări Parteneriatul Strategic România – SUA.
”Îl felicit pe preşedintele Donald Trump pentru realegerea sa şi îi urez succes lui şi Statelor Unite ale Americii. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a întări Parteneriatul nostru Strategic. Mă voi asigura că puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta, mai ales acum, în vremuri de criză, când România şi întreaga lume liberă se confruntă cu multiple ameninţări. Siguranţa şi securitatea României sunt prioritatea mea!”, transmite Ciucă.
Donald Trump susţine că el este cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite. El şi-a revendicat victoria în momentul în care avea asigurate, potrivit predicţiilor, 266 de voturi în Colegiul Electoral din cele 270 necesare.