Black Friday 2024. Vânătorii de reduceri pot profita de Vinerea Neagră pentru a-și înlocui telefonul vechi cu un IPhone de ultimă generație. Au ocazia să-l găsească la ofertă. Ține cont, însă, că produsele Apple vor fi întotdeauna scumpe, chiar dacă se află la reducere, așa că pregătește-te să bagi serios mâna în buzunare.
Deși multe magazine au furat startul, oficial ziua marilor reduceri este vineri, 8 noiembrie. Românii care vor să profite de Vinerea Neagră și să-și cumpere IPhone, ar trebui să caute penultimul model. E clar că nu vei beneficia de aceleași funcții ca în cazul ultimului model, însă vei avea totuși un telefon bun, cumpărat la un preț cu adevărat redus.
Citește și Oferte tentante la Kaufland de Black Friday 2024. Trei televizoare la prețuri imbatabile
Prețul pentru ultimul model de iPhone pornește de la 4.749 de lei și prețul crește în funcție de spațiul de stocare. De exemplu, iPhone 16 de 256 GB Pink costă, pe eMag, 5.399 de lei, potrivit stirileprotv.ro.
Poți primi un bonus de 500 de lei, prin opțiunea de buy back.
De asemenea, iPhone 16 Plus de 256GB costă 6.149 de lei, în timp ce iPhone 16 de 512GB ajunge până la 6.649 de lei.
Poți să cauti cele mai bune oferte de Vinerea Neagră la Flanco, Altex, eMag, EvoMag, Flip, QuickMobile, iHunt sau iStyle.
Ai posibilitatea să cumperi telefonul dorit chiar în rate, multe magazine online și fizice acceptând carduri de credit și carduri de cumpărături în rate fără dobândă.
Unii retaileri au propriul sistem de rate de care poți profita, la fel ca și de bonusurile de buy back, care îți pot aduce reduceri de câteva sute de lei.
Cată oferte la iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 15 (15 Plus, Pro și Pro Max). Vei găsi reduceri mult mai mari la telefoanele din generația trecută.
De asemenea, atunci când te hotărăști la un model, folosește site-uri de comparare a prețurilor și verifică ofertele din trecut, ca să-ți dai seama dacă beneficiezi sau nu de o reducere.
Ca să prinzi cele mai bune reduceri de Vinerea Neagră, trezește-te de dimineață. Cele mai bune oferte dispar încă de la primele ore ale zilei.
De exemplu, anul trecut, în primele 30 de secunde de Black Friday la eMag s-au vândut 300 de bucăți iPhone 13 (prețul era de 2.799 lei, o reducere de 22%).
Asigură-te că datele (adresă, modalitate de plată, etc) corecte și ești logat în cont ca să poți da comanda cât mai rapid.
Paul Anghel, directorul ANPC, a ținut să facă anumite clarificări cu privire la Black Friday, ce urmează să aibă loc pe 8 noiembrie. Acesta avertizează că românii trebuie să fie vigilenți când fac cumpărături online, mai ales în această perioadă, deoarece anumite produse nu respectă normele de siguranță ce sunt impuse la nivelul UE.
”Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceşti comercianţi nu respectă normele de siguranţă pentru comercializarea în Uniunea Europeană.
În plus, capacitatea autorităţilor europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanţie”, a scris Paul Anghel pe Facebook.