Accidentul din Muntenegru: Pacienţii români aflaţi la terapie intensivă sunt în stare STABILĂ

Reprezentantul spitalului din Podgorica, unde se află internaţi pacienţii români care au fost implicaţi în accidentul rutier din Muntenegru, a precizat, luni seara, că cele şapte persoane aflate la Terapie Intensivă au funcţiile vitale stabile.
Romania TV
24 iun. 2013, 17:31
Accidentul din Muntenegru: Pacienţii români aflaţi la terapie intensivă sunt în stare STABILĂ

„Am vizitat pacienţii şi ceea ce pot să vă spun este că funcţiile lor vitale sunt stabile, se află în grija atentă a medicilor şi a întregului personal din spital şi după această vizită vom stabili de comun acord (cu dr. Raed Arafat, aflat la faţa locului – n.r.) eventualul transport al unora dintre pacienţi către România. Datele pe care le avem de la medici – patru pacienţi care respiră cu ajutorul aparatelor, se află la Terapie Intensivă, au funcţiile vitale stabile, dar se află încă în pericol, iar ceilalţi trei pacienţi care se află tot la Terapie Intensivă au funcţiile vitale stabile”, a afirmat medicul, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi cu secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii dr. Raed Arafat.

Medicul muntenegrean a adresat mulţumiri „ministerelor de sănătate din Serbia, Muntenegru şi Croaţia care au oferit tot suportul necesar”.

„Suntem mulţumiţi că am putut oferi ajutor acestor persoane accidentate”, a mai spus acesta.

DailyBusiness
Lovitură dură pentru români! S-au pierdut 2.000 de lei per angajat
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Salarii de 5.000 de lei pe lună, pentru cei fără studii superioare! Unde găsești aceste locuri de muncă
Fanatik.ro
Orașul mic din România unde se va face o investiție de 20 de milioane de euro în domeniul energiei. În trecut a fost considerată cea mai poluată localitate din Europa
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. Anunțul la care planeta nu se aștepta: Treceți la producția de serie!
Playtech.ro
A murit jurnalistul TVR Dragoș Tăbăran. Ce a pățit fostul corespondent de război
DailyBusiness
Milioane de români primesc tichete majorate în octombrie
Adevarul
Satul care a dat marmură pentru vila lui Ceaușescu și Casa Poporului. Ce se întâmplă cu drumul de marmură care l-a făcut faimos
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
Putin scoate armele nucleare. Putem ]ncepe
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
„Încă am o viață sexuală foarte bună cu el”. Victoria Beckham dezvăluiri intime incendiare despre David Beckham
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Cum arată Betty Salam acum, la 6 luni după Asia Express 2024. Are și mai multe kilograme ca la TV. Mesajul ei pentru cei care o critică
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Breaking News | Incendiu în Parlamentul României. Un individ a aruncat cu benzină. 300 de persoane au fost evacuate
Capital.ro
România a luat fața Ungariei. Ungurii au fost umiliți. Decizia luată de Comisia Europeană
StirileBZI
Dispare permisul auto! Unde se introduce Cardul My Number
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
stirilekanald.ro
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
substantial.ro
Un fost angajat al unui holding ucrainean, condamnat pentru trădare
MediaFlux
PUTIN a DECIS URGENT! ARMATA este PREGĂTITĂ. UNDĂ DE ȘOC la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...