În orice bloc în care apartamentele sunt contorizate apar neconcordanțe între totalul citirilor apometrelor individuale și consumul afișat de apometrul general. Astfel, multe asociații ajung să se certe din cauza modului în care ar trebui să se împartă pierderile de apă ale instalației comune. De cele mai multe ori, acestea se reflectă în facturile pe care locatarii le plătesc la întreținere.
Astfel de situații nu se petrec, însă, în blocurile în care locatarii plătesc apa rece și apa caldă la paușal, adică fiecare consuă cât dorește, dar plătește un consum mediu per persoană. În acest mod, nu vor exista discuții despre modul în care se împart pierderile de apă ale instalației comune.
Consumul la paușal este reglementat de 30 de ani. Norma de apă e aceeași pe întreg teritoriul țării și este prevăzută în Normele de repartizare a consumului de apă emise de ANRSC.
Citește și: Uscatul rufelor la bloc. Greșeala care poate aduce amenzi usturătoare în sezonul rece
Valoarea la apă caldă este de 3,3 mc/persoană/lună. Cea la apă rece este de 5,2 mc/persoană/lună.
Ordinul Nr. 29/N al Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei și a energiei termice publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr 25/1994.
Anexa 1 la normativul-cadru publică lista de baremuri orientative pentru determinarea în sistem paușal a consumurilor de apă pe categorii de consumatori:
Din cauza contorizării la nivel de apartament, ocazional se ivesc diferențe între suma contoarelor individuale și înregistrările contorului de branșament. Diferența de consum dintre cantitățile înregistrate pe contorul general și suma cantităților indicate de contoarele individuae se datorează, în general, unor pierderi de apă pe rețeaua interioară și abaterilor cumulate ale apometrelor.
Împărțirea pierderilor de apă la bloc nu este reglementată în vreun fel. În general, pierderile se repartizează pe metoda consumului paușal, adică se împarte în mod egal la numărul de locatari, sau se calculează proporțional în funcție de consumul fiecăruia.
Citește și: Dacă stai într-un bloc cu lift și faci asta, te-ai ars! Cât de mari sunt amenzile
Legea 196/2018 spune la Secțiunea a 4-a, Repartizarea cheltuielilor pe consumuri individuale, Art. 83, doar că „cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcţie de indexul contoarelor individuale, în funcţie de indexul repartitoarelor de costuri, conform normelor tehnice şi metodologiilor elaborate de autorităţile naţionale de reglementare sau de autorităţile administraţiei publice locale, sau în funcţie de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile, cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor în vigoare”.
Ce pierderi pot avea instalațiile de apă dintr-un imobil