Iohannis i-a băgat în priză le liderii Europei. Preşedintele României atrage atenţia asupra preţurilor diferite la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia asupra importanţei unei abordări echilibrate, prin stabilirea de ţinte şi termene fezabile, cu luarea în considerare a specificităţilor tuturor statelor membre.
Alina Costache
09 nov. 2024, 07:40
Iohannis i-a băgat în priză le liderii Europei. Preşedintele României atrage atenţia asupra preţurilor diferite la energie

Agenda reuniunii informale a Consiliului European, la care a participat Klaus Iohannis, a inclus discuţii aprofundate privind modalităţile de consolidare a competitivităţii Uniunii Europene, în continuarea discuţiilor pe aceeaşi temă de la Consiliul European din octombrie 2024. Schimbul de opinii a avut la bază inclusiv recomandările incluse în raportul întocmit de Enrico Letta, intitulat Mult mai mult decât o piaţă, şi cel întocmit de Mario Draghi, intitulat Viitorul competitivităţii europene.

Liderii UE au adoptat, cu prilejul reuniunii, o Declaraţie politică privind un nou Pact pentru competitivitate, care reflectă o serie de obiective de stimulare a creşterii competitivităţii UE, aceste obiective urmând să ghideze activitatea instituţiilor europene în perioada următoarem, informează Administraţia Prezidenţială.

Pachete de alimente 2024. Guvernul umple cămara oamenilor sărmani de sărbători din fonduri europene. Ce alimente de bază se dau

Declaraţia de la Budapesta, semnată de Klaus Iohannis, menţionează o serie de principii şi domenii de acţiune esenţiale în ansamblul demersurilor de consolidare a competitivităţii europene, cu accent pe asigurarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale, a convergenţei, precum şi a condiţiilor de concurenţă echitabilă în interiorul UE şi la nivel global, respectiv angajamentul de a acţiona în unitate şi solidaritate în beneficiul tuturor cetăţenilor UE, al mediului de afaceri şi al statelor membre.

În conformitate cu aceste principii, textul Declaraţiei evidenţiază importanţa unei acţiuni coerente şi comprehensive atât la nivelul statelor membre, cât şi al Uniunii în ansamblu, pentru consolidarea competitivităţii, cu sprijinul tuturor instrumentelor şi politicilor UE. În context, Declaraţia evidenţiază rolul pieţei unice ca stimulent pentru inovare, investiţii, convergenţă, creştere economică, conectivitate şi rezilienţă economică.

Facturile la energie s-ar putea dubla pentru consumatorii mici. Notificarea alarmantă primită de clienţi

De asemenea, Declaraţia face referire la necesitatea avansării decisive către o Uniune a economiilor şi investiţiilor, în special prin urgentarea realizării Uniunii Pieţelor de Capital. În textul Declaraţiei, se menţionează, totodată, necesitatea unei reînnoiri industriale a UE, prin stimularea tehnologiilor viitorului, cu luarea în considerare, în acelaşi timp, a industriilor tradiţionale aflate în tranziţie. În egală măsură, Declaraţia evidenţiază importanţa pregătirii pentru apărare, inclusiv prin consolidarea capabilităţilor în acest sector, a cercetării şi inovării, suveranităţii energetice strategice şi obiectivului neutralităţii climatice, a promovării economiei circulare, transformării digitale, a unei politici comerciale ambiţioase, puternice şi deschise, precum şi a unui sector agricol competitiv, rezilient şi sustenabil, care să asigure un cadru stabil şi predictibil pentru fermieri. În susţinerea acestor obiective, Declaraţia face referire la necesitatea unui proces amplu de simplificare, care să conducă la reducerea sarcinii administrative şi la eficientizarea acţiunii de legiferare la nivel UE.

Iohannis a punctat rolul semnificativ al competitivităţii în cadrul acţiunilor viitoare ale UE, în noul ciclu legislativ, în condiţiile în care Uniunea doreşte să se profileze ca un lider global în noul context geopolitic marcat de provocări din ce în ce mai complexe. De asemenea, preşedintele a făcut referire la importanţa unei viziuni cuprinzătoare în definirea direcţiilor prioritare de consolidare a competitivităţii, cu luarea în considerare a rolului acţiunii europene în toate domeniile: creştere economică şi investiţii, industrie, conectivitate (în toate componentele acesteia – energie, transport, digital), apărare, educaţie sau combaterea schimbărilor climatice.

Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia asupra importanţei unei abordări echilibrate, prin stabilirea de ţinte şi termene fezabile, cu luarea în considerare a specificităţilor tuturor statelor membre.

Iohannis a evidenţiat, totodată, că politica de coeziune reprezintă una dintre politicile europene de succes, cu rezultate concrete şi, în acelaşi timp, unul dintre factorii cheie ai competitivităţii. În acest sens, a insistat că politica de coeziune şi convergenţa trebuie să rămână liniile directoare care să ghideze acţiunile viitoare de consolidare a competitivităţii Uniunii.

Preşedintele Klaus Iohannis a punctat, în egală măsură, necesitatea dezvoltării pe deplin a potenţialului Pieţei Unice, ca motor al coeziunii şi al competitivităţii europene. A susţinut, de asemenea, importanţa eliminării tuturor barierelor din Piaţa Unică şi asigurarea deplină a libertăţii de circulaţie pe toate componentele sale, pentru a obţine o Piaţă Unică complet funcţională.

Preşedintele României a pledat, în acelaşi timp, pentru consolidarea conectivităţii, inclusiv a interconectivităţii cu statele vecine UE, ca prioritate strategică a Uniunii.

Klaus Iohannis a salutat accentul pus pe revitalizarea şi modernizarea industriei europene, subliniind în context că va fi importantă susţinerea eforturilor de creştere a competitivităţii industriilor mari consumatoare de energie şi asigurarea unor condiţii favorabile pentru o dezvoltare unitară şi echilibrată a capacităţilor de producţie în cadrul UE. A evidenţiat, totodată, necesitatea de consolidare a bazei industriale de apărare într-o manieră incluzivă, care să ţină cont de rolul statelor membre plasate în vecinătatea războiului din Ucraina, precum ţara noastră.

În ceea ce priveşte energia, preşedintele a reliefat disparităţile regionale înregistrate de preţurile la energie. A arătat că aceasta rămâne o provocare importantă care necesită atenţie pentru a asigura o tranziţie verde echitabilă, iar un sistem energetic stabil, integrat şi rezilient este esenţial pentru creşterea competitivităţii globale a Uniunii. În acest sens, Iohannis a exprimat susţinere pentru obiectivul creării unei veritabile Uniuni Energetice care să asigure accesul la energie la preţuri accesibile, sigure şi curate pentru toţi cetăţenii şi întreprinderile din UE, precum şi o conectivitate sporită.

În context, preşedintele a punctat beneficiile pe care le poate aduce includerea unor ţări partenere precum Ucraina şi Republica Moldova în proiectele de interconexiune frontalieră, nu numai din perspectiva securităţii, dar şi din cea a competitivităţii UE şi a vecinătăţii sale.

În ceea ce priveşte aspectele de finanţare a acţiunilor de creştere a competitivităţii, Iohannis s-a pronunţat pentru un mix de surse publice şi private, acesta fiind în continuare principalul motor al competitivităţii europene.

Preşedintele României a evidenţiat faptul că atingerea obiectivelor de creştere a competitivităţii şi a dublei tranziţii va depinde de capacitatea Uniunii de a asigura coerenţa acestora cu politica socială şi de a oferi beneficii tangibile şi bunăstare cetăţenilor europeni. În acest sens, a pledat pentru politici de sprijin bine concepute pentru a asigura că tranziţia energetică şi digitală este justă şi incluzivă şi nu va duce la creşterea decalajelor sociale.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că sectorul agroalimentar reprezintă o parte integrantă a creşterii competitivităţii generale a UE, subliniind că poziţia fermierilor în lanţul de aprovizionare cu alimente trebuie să rămână o prioritate.

Discuţiile în cadrul reuniunii de la Budapesta au vizat şi rezultatul alegerilor din SUA, liderii europeni salutând rezultatele alegerilor şi subliniind importanţa Parteneriatului Strategic dintre UE şi Statele Unite, care este vital pentru securitatea şi bunăstarea cetăţenilor de pe ambele continente şi dincolo de acestea. Liderii au mai arătat că, în actualul context, întărirea rezilienţei şi a competitivităţii UE este cu atât mai necesară şi relevantă, inclusiv pentru atingerea obiectivelor strategice comune în relaţia cu SUA.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios