Proiectul de lege al Guvernului privind cumpărarea celor 32 de avioane F-35 a fost adoptat, potrivit news.ro, cu 195 de voturi pentru, patru contra și o abţinere. Un deputat nu a votat deloc acest proiect.
Decizia finală privind acest proiect va aparține Senatului, care este for decizional în acest caz.
Guvernul a trimis la Parlament, săptămâna trecută, proiectul de lege prin care Executivul să atribuie Guvernului SUA contractele de tip ‘Letter of Offer and Acceptance’ pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin.
”De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială”, a mai spus Constantin.
F-35 este un avion de vânătoare conceput atât pentru misiuni de superioritate aeriană, cât și de asalt.
Avioanele americane F-35 sunt în arsenalul militar al multor state ale lumii, printre care Marea Britanie, Israel, Japonia, Coreea de Sud și Australia. Au mai făcut comenzi, pentru avioane de acest tip, Germania, Polonia și alte țări.