Posesorii de centrale termice au la îndemână o metodă elementară prin care să ”îmblânzească” factura de gaz: scăderea temperaturii cu un singur grad, informează thomasgalbraith.com, citat de antena3.
Potrivit sursei citate, ajustarea termostatului la o temperatură mai scăzută cu un grad poate aduce o economie de 1-3 la sută din costurile de energie pentru fiecare interval de opt ore al funcționării.
Și tot scăderea temperaturii la centrala pe gaz ușurează funcționarea acesteia și îi prelungește durata de ”viață”. Asta înseamnă alți bani economisiți, plus un impact pozitiv asupra mediului.
Tehnic vorbind, economiile privind consumul de gaz provin, spun aceleași surse, din reducerea diferenței de temperatură dintre interiorul și exteriorul locuinței. Cu cât această diferență este mai mare, cu atât centrala consumă mai multă energie pentru a obține. Dacă micșorăm cu un grad temperatura din casă, atunci diferența scade și ea, iar centrala va consuma, logic, mai puțin gaz.
Departamentului de Energie al Statelor Unite a făcut, la rândul său, calcule pe acest subiect. Astfel, iarna, coborârea temperaturii cu un grad poate micșora factura la energie cu aproximativ 1 la sută. Evident, odată scăzută temperatura cu mai multe grade, economiile la factura de gaz vor fi pe măsură.
Tot legat de această metodă, se recomandă să investești într-un termostat programabil sau inteligent, care permite setarea unor profiluri diferite de temperatură pentru diferite momente ale zilei și săptămânii. Practic, acest tip de termostat ajustează automat temperatura și te ajută să-ți maximizezi economiile.
Metoda poate fi aplicată și vara, în privința consumului de curent electric al aparatului de aer condiționat. Cu cât acesta trebuie să lucreze mai puțin, cu atât consumul de energie și, implicit, factura vor fi mai mici.
Dincolo de metoda gradului ajustat, specialiștii recomandă, pentru reduceri substanțiale ale facturii de gaz, izolarea locuinței. Evitarea pierderilor de căldură va duce la un consum sensibil mai mic al centralei, iar urmarea va fi, logic, o factură de gaz în scădere evidentă.