Becali NU a obţinut permisie să iasă din închisoare marţi, de ziua lui

Finanţatorul Stelei Bucureşti, Gigi Becali, nu a obţinut permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava, pentru a-şi serba ziua de naştere, marţi, 25 iunie, împreună cu familia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Romania TV
25 iun. 2013, 10:46
Becali NU a obţinut permisie să iasă din închisoare marţi, de ziua lui

Potrivit surselor citate, comisia Penitenciarului Bucureşti Jilava a respins cererea lui Becali prin care acesta solicita să părăsească pentru o zi închisoarea, răspunsul fiind comunicat avocaţilor acestuia.

Cererea de permisie a fost depusă, în 21 iunie, la penitenciar şi a fost analizată de Comisia de disciplină.

În solicitare au fost invocate motive familiale, conform articolului 69, alineatul 1, litera c, din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care prevede acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, pentru persoanele care „au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale” (articolul 68, alineatul 1, litera e).

Avocatul lui Becali, Pavel Abraham, a explicat că obiceiul machedonilor este ca de ziua capului familiei să se dea o mare petrecere, amintind şi că Becali nu doreşte ca soţia şi fiicele să îl viziteze la închisoare.

VEZI ŞI Becali, MESAJ EMOŢIONANT din închisoare. Promite să plătească statului român 700.000 de euro

Abraham a mai spus şi că Gigi Becali este dispus să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciar.

Gigi Becali, care împlineşte marţi 55 de ani, a participat duminică la Jilava la slujba de Rusalii oficiată de 11 călugări de la Muntele Athos.

Avocaţii lui Becali au mai formulat o cerere de contopire a pedepselor, care va fi judecată în 27 iunie de Tribunalul Bucureşti, precum şi o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei din dosarul schimbului de terenuri cu MApN, care a fost respinsă la 19 iunie de Tribunalul Bucureşti, decizia putând fi atacată la Curtea de Apel.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceştia au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Instanţa nu a făcut reindivualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocaţii acestuia au cerut, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Cererea de contopire a pedepselor va fi judecată de magistraţii Tribunalului Bucureşti tot miercuri, 19 iunie.

Gigi Becali şi-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaţilor a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

În 11 februarie, Becali a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gara din România care a apărut într-un celebru film american. Frumusețea ei i-a fascinat chiar și pe străini
Capital.ro
Mașinile care au primit interzis în Ungaria. Se aplică până pe 20 august
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Câți bani cere Smiley pentru un eveniment. Artistul este unul dintre cei mai scumpi de pe piață
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Permisul este reținut pe loc. Șoferii nu mai primesc dovada cu drept de circulație de 15 zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Avertizări Cod Galben, Portocaliu și Roșu de Caniculă în Mare Parte din Țară
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...