Culiță Sterp a devenit cunoscut în urmă cu câțiva ani, odată cu scandalul despărțirii de Carmen de la Sălciua. De atunci, ambii și-au format un public numeros și se bucură de celebritate. Cu toate că este mereu în atenția publicului, puțini știu cum a început cariera sa și ce studii are artistul.
Culiță Sterp a copilărit în orașul Hațeg, județul Hunedoara, și face parte dintr-o familie numeroasă, alături de frații săi, Iancu, Geta și Ileana. Dragostea pentru muzică i-a fost insuflată din copilărie, iar acum își trăiește visul.
Cântărețul s-a înscris la Facultatea de Științe Economice din Sibiu, însă studiile universitare nu au fost finalizate, deoarece a ales să se concentreze pe muzică. Talentul și pasiunea sa au atras repede atenția publicului și nu a mai avut timp să își termine facultatea.
Culiță provine dintr-o familie tradițională și vorbește adesea despre cât de importantă este familia pentru el. Mama sa, cunoscută ca „Mama Geta” a devenit, la rândul ei, o figură publică apreciată.
În plan personal, cântărețul a avut o relație lungă și mediatizată cu Carmen de la Sălciua, alături de care a lansat câteva piese de succes. După ce și-au încheiat povestea, bărbatul a început o relație cu Daniela Iliescu și a devenit tată de băiat.
Artistul s-a numărat printre cei care au întreținut atmosfera la nunta fratelui său și a cântat câteva piese, iar la final a creat un moment special pentru partenera sa.
La ultima piesă din program, Culiță Sterp a compus câteva versuri speciale, dedicate Danielei Iliescu, care vorbesc despre apariția unui nou membru în familia sa. Mai exact, cântărețul și-a exprimat dorința de a avea și o fetiță. „E dorința lui Culiță, să vină și o fetiță. Ascultă, Daniela! Asta e dorința mea. Doamne ajută, să vină”, a spus fostul soț al lui Carmen de la Sălciua.
Se pare că cei doi își doresc să fie, din nou, părinți. Nu se știe dacă iau în calcul acest lucru sau au anunțat deja o a doua sarcină. Rămâne de văzut dacă în curând Daniela Iliescu o să facă anunțul oficial.