Românii cu credite bancare vor plăti rate mai mari. Totuşi, trebuie menţionat că, la începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 a fost 7,56%. Pe de altă parte, indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,62% pe an, de la 5,60%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 5,66%, de la 5,65%.
Legat indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,99% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2024, în creştere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,86%.
Trebuie menţionat faptul că în luna mai a anului 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, actul normativ a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală. Astfel, recent, BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 până la 4,9%, iar Isărescu, guvernatorul BNR, a sugerat că banca centrală nu are un scenariu exploziv, cu toate creşterile inflaţia urmând să rămână sub 5%.