Vineri, 15 noiembrie, Guvernul României a făcut public documentul primit de la autoritățile ucrainene în care se detaliază motivele care au stat la baza deciziei de a-i interzice liderului AUR să mai intre pe teritoriul Ucrainei.
Într-o intervenție la România TV, liderul AUR a spus că toate aceste acuzații sunt menite să îl scoată din cursa pentru alegerile prezidențiale, în contextul în care tot mai multe sondaje îl arată favorit pentru turul 2.
„Nu am de ce si de cine sa ma ascund. Toata viata am luptat pentru romani si eu nu bat palma cu vreo ambasada straina sau alta sau cu vreo putere straina.
Vor încerca până în ultima zi dezinformări, au scos-o în față pe doamna Șoșoacă să mintă, vor scoate oameni care sa stea piedica in fata mea cu astfel de minciuni.
Vă aștept inclusiv la mine acasa, nu am nimic de ascuns. Toată această rețea, Soros, Lasconi, Iohannis, judecători de la Curtea Constituțională. Milioane de români ne susțin.
Nu mă tem de nimeni decât de Bunul Dumnezeu.
Stau in 50 mp cu sotia si copilul, nu am nimic de ascuns, eu nu am 6 case ca Iohannis.
Despre minciuna cu spionajul nu pot apărea poze si clipuri cu mine decat daca sunt falsificate„, a spus liderul AUR la România TV.
Reamintim că, vineri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia impusă lui George Simion în această ţară, menționând că a primit acceptul părţii ucrainene să facă public acest document.
Printre aceste motive, autoritățile de la Kiev au menționat activități antiucrainene sistematice și promovarea ideologiei unioniste de către George Simion.
“În conformitate cu ordinul Primului Ministru al Ucrainei Denis Șmihal, ca răspuns la scrisoarea Primului Ministru al României, domnul Marcel Ciolacu, dorim să vă informăm că Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să aplice o măsură administrativă restrictivă sub forma unei interdicții de călătorie în Ucraina împotriva deputatului în Parlamentul României Simion George.
Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile cu privire la activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia. Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră”, se arată în acest răspuns.