Balerin celebru din Rusia mort după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri. Vladimir Shklyarov avea 39 de ani. Poliţiştii au deschis o anchetă.
A fost un „artist extraordinar” care a inspirat fanii din întreaga lume, au transmis cei de la cunoscutul teatru.
„Este o pierdere uriaşă nu numai pentru personalul teatrului, ci şi pentru tot baletul contemporan. El şi-a înscris pentru totdeauna numele în istoria baletului mondial”, a spus compania Sankt Petersburg prin intermediul unui comunicat, citat de Mediafax.
Moartea lui este investigată de autorităţile federale, potrivit presei ruse citate de BBC. Reprezentanţii lui Mariinsky au declarat presei că Shklyarov a căzut de la etajul cinci al unei clădiri din în timp ce lua analgezice.
Vladimir Shklyarov s-a născut la Leningrad şi a studiat la celebra Academie de Balet Vaganova, absolvind în 2003. S-a alăturat Teatrului Mariinsky în acelaşi an, devenind director în 2011. El a dansat în mai multe producţii celebre, printre care Giselle, Frumoasa adormită, Don Quijote, Lacul lebedelor şi Romeo şi Julieta.
De asemenea, balerinul a urcat pe numeroase scene din întreaga lume, inclusiv Royal Opera House din Londra şi Metropolitan Opera din New York.