Programul Tomata 2025: Se schimbă ajutoarele de la stat pentru fermieri. Cum se dau bani conform noii legi

Noile modificări vizează extinderea ajutorului de minimis pentru toată suprafaţa cultivată, dar şi posibila includere a marilor sere din România.
Filip Stan
19 nov. 2024, 08:58
Programul Tomata 2025: Se schimbă ajutoarele de la stat pentru fermieri. Cum se dau bani conform noii legi
Programul Tomata

Programul Tomata 2025: Sistemul de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, intră într-o nouă etapă de anul viitor, schimbările legislative promiţând să aducă atât provocări, cât şi oportunităţi pentru fermieri. Noile modificări vizează extinderea ajutorului de minimis pentru toată suprafaţa cultivată, dar şi posibila includere a marilor sere din România.

În plus, micii producători vor trebui să se adapteze la aceste noi condiţii, dacă vor să rămână competitivi în faţa marilor jucători din piaţă.

Versiunea actuală a programului „Tomata” presupune acordarea unui ajutor de minimis pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate de cel puţin 1.000 m.p. Astfel, cei care valorifică o cantitate minimă de produse până la sfârşitul lunii ianuarie pot primi un sprijin de minimis de aproximativ 1.000 de euro. Acest sistem înseamnă că, indiferent de mărimea totală a culturilor, fermierii primesc acest sprijin doar pentru această suprafaţă minimă.

Un nou amendament la legea amnistiei fiscale. Care sunt românii scutiți de taxe până în vara lui 2025

 

Programul Tomata 2025. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat în repetate rânduri că programul urmează să fie schimbat. Conform noilor propuneri, ajutorul va fi acordat pentru toată suprafaţa cultivată cu legume în spaţii protejate. Aceasta ar putea duce la o distribuire mai echitabilă a sprijinului, mai ales pentru fermierii care în prezent şi-au divizat fermele în suprafeţe mai mici, pentru a putea beneficia de ajutor de mai multe ori. Acest fenomen al „artificiilor” era o metodă la îmndemâna micilor fermieri, în special a celor care nu accesau fonduri europene.,

Programul Tomata 2025 dezavantajează fermierii care accesau fonduri europene

Cei mai dezavantajaţi la acest program erau fermierii care accesau fonduri europene. Cei care accesau sprijin pentru fermele mici, tinerii fermieri şi cei care accesează proiecte mult mai mari, pentru că aceștia puteau beneficia doar de suprafața de 1.000 m.p.. Ceilalți fermieri, care nu au accesat fonduri europene, au avut și posibilitatea de a diviza, de a da la alții în arendă. Eu zic că se repară ceva cu această inițiativă”, a declarat Ion Păunel, liderul Sindicatului Producătorilor din județul Olt.

Programul Tomata 2025: Conform noii legi, administratorii marilor sere din România vor putea, de asemenea, să primească ajutorul pentru întreaga suprafaţă cultivată, nu doar pentru un singur hectar. Această schimbare ar putea schimba radical competiţia din piaţa de legume, spune Păunel.

Vor intra şi serele mari în programul Tomata, pentru întreaga suprafaţă. Dacă ai 3 hectare de sere, vei putea aplica pentru toată acea suprafaţă. Această schimbare ar putea stimula şi mai mult agricultura în seră, dar, în acelaşi timp, încurajează şi fermierii să lucreze în mod organizat, cu acte însemnând facturi, bonuri fiscale şi conformitatea legislației”, explică liderul producătorilor din Olt.

Pentru micii fermieri, această schimbare poate înseamna o provocare suplimentară în ceea ce priveşte competiţia cu marii producători, care dispun de toate resursele logistice necesare pentru a face faţă cerinţelor pieţei. Aceştia sunt încurajaţi să se asocieze în cooperative sau grupuri de producători pentru a putea concura împreună împreună cu aceşti mari jucători.

Ministrul Agriculturii, anunț important. Încep plățile pentru a doua tranșă a programului Tomata

Concurența vine chiar din țara noastră. Marii fermieri au întreaga logistică necesară, utilaje, spații de depozitare. Ei lucrează cu acte și în mod organizat. Dacă nu ne asociem în cooperative sau grupuri de producători, riscăm ca în câțiva ani să fie prea târziu”, avertizează Păunel.

Problema depozitelor rămâne una majoră pentru fermierii mici. Chiar dacă statul promite de câțiva ani construirea unor depozite în marile bazine legumicole, acestea încă nu au fost realizate. Micii fermieri au nevoie de spații pentru sortarea, ambalarea şi etichetarea produselor, pentru a putea concura pe picior de egalitate cu fermierii mari.

În toate aceste state europene dezvoltate există depozite, fie construite de stat, fie din inițiative private. De aici vine diferența între noi şi alte țări, cum ar fi Polonia sau chiar vecinii bulgari. Noi avem nevoie de aceste centre de colectare pentru a putea asigura aprovizionarea piețelor cu produse de calitate, cu acte de conformitate, garanții şi transparență”, mai spune Păunel.

Pe de altă parte, fermierii speră că statul va sprijini şi producţia efectivă prin subvenţii acordate în funcţie de cantitatea livrată şi comercializată. Chiar dacă o astfel de lege a fost deja adoptată, aplicarea ei este încă în aşteptare. Fermierii cred că aceste schimbări ar putea aduce o gură de aer proaspăt în sectorul agricol, sprijinind producătorii mici şi mari deopotrivă.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu aruncă bomba înainte de alegeri: „Nu e o certitudine că voi intra în turul 2!”
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament
Fanatik.ro
Cum trebuie să așezi antenele routerului Wi-Fi ca să ai un semnal bun la internet. Greșeala pe care multe persoane o fac
Capital.ro
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Playtech.ro
Soția lui Emil Boc, apariție de senzație. A făcut furori pe podiumul de modă. Cum arată Oana și cu ce se ocupă
DailyBusiness
Marcel Ciolacu anunță data oficială a aderării la Schengen
Adevarul
Destrămarea URSS, KGB și relația cu NATO în anii ‘90. Fostul șef al diplomației ruse dezvăluie adevărul din culise
wowbiz.ro
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost restricționat
Cancan.ro
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim este incomensurabilă
StirileBZI
Meteorologii Accuweather anunță ninsori viscolite! Pe ce dată se întâmplă
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
substantial.ro
Dezbatere electorală de trei ore și douăzeci de minute la Digi24 cu Lasconi, Hunor, Geoană, Diaconescu și Simion
MediaFlux
PUTIN a APROBAT NOUA DOCTRINĂ MILITARĂ! PREGĂTIRI de al TREILEA RĂZBOI MONDIAL?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine beneficiază de indemnizație la pensie de 50%