Mihai Găinușă, în vârstă de 54 de ani, a rămas șomer după participarea la Asia Express. Cu puțin timp în urmă, atât el, cât și colega și partenera sa de competiție, Oana Paraschiv, a anunțat finalul colaborării cu postul de radio la care amândoi lucrau. Cei doi au format una dintre cele mai puternice, dar și conflictuale echipe de la Asia Express. Ei au avut un parcurs lung și complicat, părăsind competiția chiar înainte de finală.
Mihai Găinușă și Oana Paraschiv au făcut echipă în ultimul sezon de la Asia Express. Cei doi au avut un drum plin de experiențe inedite și au părăsit competiția chiar înainte de finală. În ceea ce privește viața profesională, matinalii Mihai și Oana au anunțat că nu vor mai lucra pentru postul Național FM, după o colaborare de 6 ani.
Găinușă a explicat că, în prezent, el și Oana Paraschiv au mai multe proiecte la care lucrează împreună. Realizatorul radio a mai spus că nu se grăbește să înceapă un alt job, ci așteaptă să găsească ceva pe care într-adevăr își dorește să îl facă.
„Nu mai fac radio. Acum suntem între contracte pentru că am terminat colaborarea cu Național FM. Probabil că o să lucrăm în altă parte. Avem mai multe proiecte în pregătire. Vom vedea. Poate că dacă eram la începutul carierei mă grăbeam și prindeam ce mi se oferea mai repede. Acum pot și eu să aleg sau poate chiar să fac eu un proiect care să se potrivească pentru mine. Toată lumea face podcast, e la modă, nu de altceva. Eu cu Oana dacă nu o să avem invitați ne luăm interviu unul altuia”, a spus acesta pentru Click.
Mihai și Oana ar fi primit câte 2.000 de euro pentru fiecare săptămână de competiție la Asia Express, deci un total de 20.000 de euro, după cele 10 etape parcurse la emisiune. Unele voci susțin că acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care cei doi au renunțat să mai lucreze la radio.