Soprana Alexandra Coman și Mirel Taloș, fost deputat și președinte al ICR și-au botezat zilele trecute copilul. Evenimentul a fost spectaculos, iar nume cunoscute din lumea afacerilor și a politicii au participat la petrecere.
Mirel Taloș, fost deputat și președinte al Institutului Cultural Român, și partenera lui, soprana Alexandra Coman și-au creștinat fiul, pe micuțul Alexandru Constantin Philip. Evenimentul a fost organizat cu mare atenție, iar printre invitați s-au numărat oameni cunoscuți din afaceri, muzică, dar și politică.
Cei doi au optat pentru un cadru de vis pentru botezul micuțului. Ceremonia religioasă a avvut loc la Biserica Sf. Stelian din București, iar alături de fericiții părinți s-au aflat și apropiații, familia și oamenii dragi lor. Alexandru Constantin Philip a avut nu una, ci două perechi de nași: ambasadorul ONU Ion Jinga și soția lui, Daniela, precum și cunoscutul avocat Gheorghe Dinu și fiica lui, avocata Diana Dinu.
Alexandra Coman a optat pentru două ținute spectaculoase. La biserică a reușit să atragă privirile într-o rochie albă, care îi punea în evidență talia, iar la petrecerea care a avut loc la Athénée Palace, soprana a schimbat ținuta cu o rochie albastră până-n pământ pe care a accesorizat-o cu un colier superb din aur galben cu diamante.
Sala în care s-a desfășurat evenimentul a transmis eleganță și rafinament, iar detaliile au fost bine puse la punct. Aranjamentele din flori naturale de culoare albastru închis, bleu și alb au transformat spațiul într-un tărâm de poveste, iar invitații s-au putut distra pe muzica maestrului Călin Geambașu, potrivit Cancan.
Tortul micuțului a fost unul impresionant, fiind realizat în formă de carusel, cu cinci etaje. Invitații s-au putut bucura de gustul unic al tuturor preparatelor, dar și de atmosfera superbă întreținută de artiști.
Alături de părinți și de micuț au fost Călin Popescu Tăriceanu, alături de soția sa, Loredana, fostul prim-ministru Petre Roman însoțit de Silvia Chifiriuc, omul de afaceri Dorin Cocoș, foștii miniștri Cristian David și Bogdan Olteanu, dar și Dan Manoliu, cunoscut producător al Televiziunii Române. De asemenea, la eveniment au mai fost oameni de radio și televiziune precum Ruxandra Săraru sau relizatoarea și producătoarea TVR Mihaela Crăciun.
Citește și: Ana Baniciu și-a botezat băiețelul în secret. Primele imagini de la eveniment, dezvăluite de nașa Raluka