Vica Blochina a vorbit, recent, despre faptul că a studiat numerologia, iar acest domeniu i-a schimbat viața. Vedeta dezvăluie cum trebuie scrise dorințele pentru a se îndeplini într-un timp scurt.
Cu ajutorul cifrelor, Vica a reușit să-și schimbe viața, visurile sale devenind realitate.
”Trebuie să știi ce îți dorești și ce te face fericit. Spre exemplu, spui că vrei să câștigi 20.000 de euro pe lună sau mașina dorită. Trebuie să răspunzi la patru întrebări: Ce vreau? Până când vreau? De ce vreau acest lucru? După ce am ce voi face? Nu trebuie să te gândești niciodată că ești absurd! Multă lume cu care lucrez se sperie, le e frică să își dorească. Ce vreau? Eu vreau 50.000 de euro. Până când? Până în ianuarie. De ce? Pentru că vreau să fac cea mai bună școală de numerologie din România. După ce voi face? Voi fi motivul realizării altora! Așa merge Universul! Vrei, nu vrei, tot ceea ce primești trebuie să și întorci”, a dezvăluit vedeta într-un interviu pentru Cancan.
Potrivit Vicăi, este important ca dorințele să fie notate corect pe foaie, pentru că doar în acest mod putem conștientiza ce ne dorim cu adevărat.
”Oamenii care se uită la noi acum sunt foarte norocoși, pentru că mulți vor încerca să facă ceea ce am zis eu acum și vor reuși. Dacă stai să scrii dorințele, uneori nici nu știi ce să scrii. De mule ori, vezi la altul, treci prin comparație și vrei și tu, dar, de fapt, tu de multe ori nici nu ai nevoie de așa ceva”, a mai spus aceasta.
Încă din vară, fosta balerină a mărturisit că este fascinată de domeniul numerologiei. Ea a descoperit acest lucru atunci când a rugat un specialist să îi calculeze harta numerologică. Surprinsă de rezultate, vedeta a decis să intre mai adânc în taina cifrelor.