Întrebat în ce stadiu se află negocierea cu partidele de dreapta, liderul PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidențiale, a explicat apelul lui Ilie Bolojan către ceilalți contracandidați ai săi.
„Tot ceea ce s-a întâmplat în această campanie este generat de faptul că există această temere generată de binomul PSD – AUR care vor să acapareze toată puterea și atunci domnul Ilie Bolojan a venit cu o propunere cât se poate de concretă, să avem o discuție.
Discuția respectivă nu s-a petrecut pentru că există această temere față de tot ceea ce poate să însemne câștigarea alegerilor pe partea dreaptă, temerile legate de disiparea votului. Domnul Ilie Bolojan a avut o discuție cu noi toți înainte să propună acest subiect și atunci l-am rugat ca prin intervemția dumnealui să facă un apel către ceea ce însemnă disponibilitatea pentru un sacrificiu de orgoliu politic sau personal, astfel încât să nu lăsăm acest binom toxic, acest plan al lui Hrebenciug să se întâmple.
Până în momentul de față nu a reușit că există o disponibilitate de dialog, motiv pentru care fac din nou la apel la toți cei care înțeleg relevanța votului util, atît din partea partidului USR, cât și din partea celorlalte partide de centru-drepata, care pot să înțeleagă ceea ce va fi ca o consecință, ca un efect petnru România, ca în turul doi să intre Marcel Ciolacu și George Simion. Biblia ne învață, nu este târziu nici în al 12-lea ceas”, a declarat Nicolae Ciucă, la Antena 3 CNN.
Citește și: CTP distruge partidul condus de Lasconi: ”Am fost amenințat de fruntași USR să nu cumva să mă iau de Elena!”
Alături de liderul PNL, la dezbaterea electorală au fost prezenți și soția și fiul lui Nicolae Ciucă
„Vreau să vorbesc în seara asta, nu din punct de vedere al politicianului, nu sunt un candidat de profesie, sunt un candidat cu profesie. Vreau să le spun tutror românilor că trebuie să se uite la ceea ce înseamnă diferența între fiecare dintre noi. Nu sunt candidatul ideal, nu sunt candidatul providențial, sunt un om normal ca oricare din țară, care nu vreau altceva decât binele acestei țări. N-am făcut decât să jur credință și să sacrific tot ce am avut mai bun în mine pentru România.
Au fost tot timpul în umbra mea, tot timpul au fost undeva lângă mine, n-au ieșit niciodată în față. Băitaul meu,este pentru prima oară când apare la televizor și îi mulțumesc că a făcut acest gest”, a declarat liderul PNL.