Premierul Marcel Ciolacu a făcut o serie de declarații la începutul ședinței de Guvern, subliniind importanța măsurilor pentru securitatea energetică și protecția cetățenilor şi anunţând o măsură extrem de importantă pentru români.
„Aprobăm, astăzi, strategia energetică a României pentru perioada 2025 – 2035 prin care vom deveni independenţi de importurile de gaze naturale până în anul 2027. De asemenea, reluăm producţia de uraniu pentru consumul nuclear al ţării, eliminând astfel importurile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a asigurat că România dispune de suficiente stocuri pentru a trece cu bine iarna care urmează, subliniind măsurile luate pentru protecția celor mai vulnerabili dintre cetățeni.
„Pentru români însă cel mai important este să le spunem că avem suficiente stocuri ca să trecem cu bine în această iarnă. În plus, avem acum preţuri plafonate la energie şi gaze şi prelungim în continuare plafonarea ca să ne protejăm cetăţenii vulnerabili”, a adăugat Ciolacu.
Strategia energetică este considerată un pas esențial în consolidarea independenței energetice a României, dar și în alinierea la obiectivele europene privind sustenabilitatea și tranziția energetică.