5 metode să dezgheți parbrizul mașinii. Iarna a pus stăpânire pe mai multe județe din România, iar mii de șoferi au fost luați prin surprindere de vremea instabilă. Vizibilitatea la volan este esențială pentru siguranța în trafic, așa că venim în ajutorul tău cu o listă de metode care te vor ajuta să îți dezgheți parbrizul mașinii fără racletă.
România a intrat sub incidența unei informări meteo de vreme severă de iarnă. În perioada 20 noiembrie – 23 noiembrie, sunt așteptate precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă consistent, dar și intensificări ale vântului.
Astfel, uneori, șoferii sunt luați prin surprindere de ninsorile bruște din România și nu știu de ce să se apuce dimineața, când mașina este înghețată și acoperită de zăpadă. Curățarea parbrizului joacă un rol important, vizibilitatea la volan fiind esențială pentru siguranța în trafic.
Dacă vă aflați în situația în care parbrizul este înghețat și trebuie să plecați imediat, nu încercați să dezghețați geamurile cu apă caldă. Există riscul ca acestea să crape din cauza șocului termic. Totodată, trucul potrivit căruia frecarea geamurilor cu cartof vă scapă de îngheț și de abur, nu funcționează. Iată metodele pe care ar trebui să le aplicați.
1. Puneți o bucată de carton sau un parasolar pe geamurile din față și din spate. Așezați-l sub ștergătoarele de parbriz, astfel încât acestea să nu înghețe și să nu fie umflat de vânt.
2. Amestecați alcool de 90 de grade cu apă și turnați amestecul într-o sticlă cu pulverizator. Apoi, dați pe parbriz și geamuri, iar stratul de gheață va dispărea.
3. Atunci când interiorul parbrizului îngheață sau aburește, ștergeți-l cu detergent lichid sau cu puțin șampon pus pe o cârpă.
4. În cazul în care nu aveți un parbriz încălzit electric, accelerați dezaburirea și dezghețarea prin coborârea parasolarelor mașinii.
5. Nu lăsați motorul să se încălzească la ralanti mereu atunci când îndepărtați gheața de pe geamuri. Din când în când, urcați-vă la volan și țineți motorul turat, la circa 1.100-1.200 rpm pentru cel puțin 10-15 secunde.