Poliția Română a oferit publicității date de ultimă oră legate de procesul de vot din țara noastră. Potrivit ultimelor date, care au fost centralizate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată, au fost primite, de la începerea votării, 208 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau inracțiuni legate de procesul electoral.
Dintre acestea, 107 sesizări au fost confirmate, 42 sunt în curs de verificare, iar 59 nu s-au confirmat. Două sesizări au fost stabilite ca nefiind de competența Ministerului Afacerilor Interne, astfel că au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă, iar a doua către un birou electoral județean.
Poliția Română mai anunță că au fost aplicate 80 de amenzi contravenționale, 56 de avertismente, precum și 24 de amenzi, a căror valoare totală este de 38.900 de lei. De asemenea, în aceste momente se efectuează cercetări cu privire la 25 de infracțiuni posibile.
Spre exemplu, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de jandarmii care asigurau paza unei secții de votare din municipiul Carei cu privire la faptul că vicepreședinta comisiei s-a deplasat împreună cu un membru, cu urna mobilă, la domiciliul a două persoane, fără a fi însoțite de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Cele două persoane și-au exercitat dreptul de vot în aceste condiții. S-a întocmit dosar penal nerespectarea regimului urnei de vot.
De asemenea, o persoană din jud. Teleorman a sesizat poliția prin apel la 112, cu privire la faptul că însoțitorul ales pentru a-o ajuta să voteze i-a sugerat cu cine să voteze în timp ce se aflau în cabina de vot și chiar a votat candidatul indicat, fără consimțământul său. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Citește și : Cotele la pariuri pentru prezidențiale, în ziua alegerilor. Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu
În Vrancea, un membru al unui birou electoral de la o secție de votare a sesizat poliția cu privire la faptul că o persoană ar fi votat de mai multe ori. În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă s-a prezentat în secția de votare, însoțită de doi alegători cu handicap, care au solicitat buletine de vot, după care persoana respectivă a pătruns singură în cabina de vot unde a ștampilat buletinele de vot pentru cei doi alegători. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.