Duminică seara s-au afișat rezultatele parțiale la alegerile prezidențiale 2024. Cu câteva zile înainte de primul tur, Ludovic Orban s-a retras din cursă pentru a o susține pe Elena Lasconi de la USR. În ziua votului, politicianul și-a rugat alegătorii să nu pună ștampina pe numele lui în cabina de vot. Cu toate acestea, Ludovic Orban a primit, până în acest moment, mii de voturi.
Deși Ludovic Orban spus că se retrage în favoarea candidatei USR, Elena Lasconi, acesta a reușit, până în acest moment, să primească voturile a 16.185 dintre români. Situația se poate schimba în următoarele zile. Numărul de voturi îl aduce pe Orban la un procent provizoriu de 0,23%.
Ludovic Orban, candiatul retras din cursa prezidențială, a votat duminică în jurul orei 8:30: „Fac o precizare pentru că, din păcate, în ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare – toţi cei care vor să mă voteze pot să mă voteze, dar pe 1 decembrie, votând Forţa Dreptei. Forţa Dreptei nu s-a retras din competiţia electorală, candidăm la alegerile parlamentare – şi îi aştept pe toţi cei care cred în noi, cred în valorile dreptei să voteze pe data de 1 decembrie.
De asemenea, o altă diversiune care s-a lansat, şi trebuie să o spun că inclusiv preşedinţii secţiilor de votare au spus această năzdrăvănie, că voturile mele se transferă către candidatul pe care l-am propus. Este o minciună gogonată. Să nu cumva să mă votaţi, să votaţi candidata pe care v-am rugat să o votaţi. Dacă mă votaţi pe mine, voturile se pun la mine şi nu ne atingem obiectivul pentru care am făcut acest sacrificiu, pentru care am luat această decizie grea. Veniţi la vot, este fundamental să veniţi la vot!”, a spus Ludovic Orban la ieşirea din secţia de votare.