După ce Călin Georgescu a intrat în turul 1 al alegerilor prezidențiale, fermierul Vasile Lungu a povestit, într-un clip postat pe pagina lui Georgescu, cum l-a susținut pe acesta și ce l-a determinat să-i acorde susținerea.
Mai exact, Lungu a reușit să obțină un număr important de semnături pentru ca Georgescu să poată candida, scrie Newsweek
„L-am ajutat cu câteva dintre semnăturile unor prieteni și a membrilor familiei pentru că mi-a plăcut proiectul de țară pe care dumnealui l-a pregătit. M-am hotărât ca din lista de candidați independenți să îl sprijin pe domnul Călin Georgescu pentru că este un om instruit, este un profesionist, este un om care în decursul vieții a fost reprezentant al statului la instituții internaționale.
Cred ca a venit momentul de a găsi proiecte, programe pentru a aduce o parte dintre români în România pentru că această valoare pe care o depun prin munca efectuată, să contribuie la PIB-ul României.
Cred că ar trebui ca toți fermierii să se unească într-o societate civilă care să îl sprijine pe domnul Călin Georgescu, să îi fie alături și cred că prin proiectul domnului Călin Georgescu toate aceste lucruri ar putea fi puse în folosul națiunii”, a spus milionarul.
Lungu deține unul dintre cele mai cunoscute branduri de vinuri din România – Crama Hermeziu, dar și Domeniile Lungu care cuprind mai multe sfere de activitate precum: zootehnie (capre, oi, porci, taurine, bivoliță, cai, păsări) și agricultură: porumb, floarea-soarelui, grâu, cartofi, fructe și legume.
În urmă cu 3 ani, soția lui Vasile Lungu, notarul Gabriela Lungu, a fost amendată de către inspectorii Anti-Fraudă cu 85.000 de lei pentru că nu ar fi deținut, la cabinetul notarial, case de marcat cu memorie electronică, așa cum prevede legea.
Citeste si Candidatul TikTok. Câți bani au luat influencerii care l-au susținut pe Călin Georgescu
Casa de marcat folosită de soția lui Lungu era model cu două role, deci digitală, neputând fi conectată la sistemul informatic al ANAF. În urma constatării neregulei, inspectorii au dispus confiscarea de la biroul notarial a sumelor de bani încasate și suspendarea activității până la data remedierii situației.
Suma calculată a inspectori a ajuns la valoarea de 77.046,55 lei ( din care 12.301,55 lei TVA și 64.745 lei onorarii).