Selly îi îndeamnă pe tinerii din România să aibă un spirit critic prin care să pună totul la îndoială și să nu se lase manipulați de mesajele de și de videourile de propagandă ale candidaților sau partidelor.
„Nu m-am implicat niciodată în politică, nu am fost niciodată plătit și nici nu sunt plătit sau susținut de vreun candidat sau partid politic, dar am și eu un mesaj pentru voi: Măi, țara asta, așa cum este ea, cu bune și cu rele, ne-a oferit totuși niște lucruri, fiecăruia dintre noi. Prin taxele părinților noștri, ne-a oferit un sistem de educație, un sistem de sănătate și, poate cel mai important, siguranță și stabilitate”, a transmis Selly în mesajul său video, publicat pe Instagram.
„Și cred că și noi putem acum, fiecare dintre noi, să dăm ceva înapoi acestei țări. Să ne luăm câteva ore, să ne documentăm și să ieșim la vot și să votăm informat. Este, consider eu, datoria noastră față de această țară. Ne aflăm în fața unor alegeri extrem de importante, care o să decidă cum o să fie condusă această țară pe următorii cinci ani. Și e poate mai important decât oricând să vă luați un pic de timp, să vă informați, să vă documentați și să ieșiți la vot atât duminica asta la alegerile parlamentare, cât și duminica viitoare, la turul 2 al celor prezidențiale”, a continuat Andrei Șelaru.
„Este foarte bine că în spațiul public se vorbește din ce în ce mai mult despre importanța alegerilor prezidențiale. Însă duminica asta sunt niște alegeri cel puțin la fel de importante. Mergeți la vot, cu toții, dar informați-vă înainte. Un vot informat este modul în care democrația rămâne în viață. O țară în care prezența la vot este mică este o țară în care democrația este extrem de fragilă”, a punctat celebrul influencer.
„Din păcate, întotdeauna la alegerile parlamentare se prezintă mult mai puțin oameni decât la cele prezidențiale, deși ele sunt cel puțin la fel de importante. Este decizia voastră, opțiunea voastră, ce puneți pe buletinul de vot, eu vreau să vă cer un singur lucru: documentați-vă singuri și nu luați nimic de-a gata. Puneți totul la îndoială și nu credeți orice informație sau argument auziți. Nu vă lăsați manipulați de orice videoclipuri de propagandă ale unui candidat sau ale unui partid, de story-uri pe Instagram sau pe videoclipuri pe TikTok”, a mai subliniat acesta.
„Duminica asta, alegerile vor decide Parlamentul pentru următorii patru ani de zile. Suntem o democrație reprezentativă, ceea ce înseamnă că Parlamentul este cea mai importantă structură pe care o votăm. Parlamentul este cel care votează legile, cel care pune sau dă jos guvernul și prim-ministrul. Parlamentul votează dacă această țară merge sau nu la război. De aceea, votul vostru de duminica aceasta este unul extrem de important”, a mai menționat el.
În mesajul său, Selly se adresează direct tinerilor, cărora le explică de ce este necesar un efort în plus: „Și acum: noi tinerii avem un oarecare dezavantaj la alegerile acestea parlamentare, pentru că mulți dintre noi locuim de fapt în alt oraș decât acela în care avem domiciliul din buletin. Ăsta este și cazul meu. Or, la aceste alegeri parlamentare, dacă nu votezi în orașul în care ai domiciliul în buletin, va trebui să-ți faci viză de flotant, ca să poți să votezi. Așadar, ai două opțiuni: ori mergi acasă duminică și votezi în orașul unde ai domiciliul un buletin. Dacă nu, își atașez aici pe ecran informațiile pe care trebuie să le știi pentru a-ți face viză de flotant. Nu este complicat deloc. (…) Știu că pare că este un mega-efort, dar credeți-mă că este necesar acest efort în plus.
Aveți ocazia să vă faceți vocea auzită. Dacă nu votezi, nu ai dreptul să te plângi de ce vor face politicienii în Parlament în următorii ani. Cu siguranță, nu există o soluție perfectă, un candidat sau un partid perfect. Dacă pare că există așa ceva, cel mai probabil sunteți manipulați de unul sau de altul. Dar există opțiuni și este mai important ca oricând să ieșiți la vot și să votați ceea ce considerați voi că este bine pentru țară. Faceți-o informat, documentați-vă, ăsta este mesajul meu, vă mulțumesc”.