Gabriel Liiceanu, discurs alarmist după alegerile prezidenţiale: „Nefăcând nimic, ţara va fi în curând cuprinsă de flăcări şi mistuită”

Într-un editorial publicat pe HotNews, Gabriel Liiceanu exprimă temeri profunde legate de viitorul României, în contextul actualelor frământări politice. Scriitorul își mărturisește frica de a-și retrăi ultimii ani din viață sub amenințarea unui regim autoritar, similar celui din prima parte a existenței sale.
Filip Stan
28 nov. 2024, 17:40
Gabriel Liiceanu, discurs alarmist după alegerile prezidenţiale:

Liiceanu atrage atenția asupra pericolului reprezentat de un „piroman politic”, care contestă valorile democratice, laudează figuri istorice controversate și pune sub semnul întrebării apartenența țării la NATO și Uniunea Europeană.

Scriitorul subliniază importanța implicării fiecăruia, începând cu prezența la vot, pentru a contracara manipulările și amenințările la adresa democrației.

„Există o fascinație a focului care poate merge până la nevoia irepresibilă de „a da foc”. Există, altfel spus, piromani. Mai există și o minunată poveste a lui Amos OZ, intitulată „Ordinul Linguriței”. Ce faceți, se întreabă Oz, când vedeți o clădire în flăcări? Și iată răspunsul lui:

„Aduceți o găleată cu apă și o aruncați peste foc, și, dacă nu aveți o găleată, aduceți un pahar, și, dacă nu aveți pahar, aduceți o linguriță – tot omul are o linguriță. Da, știu că o linguriță e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, și fiecare are o linguriță. Ei bine, aș vrea să fondez Ordinul Linguriței. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtășesc atitudinea (…) să poarte întotdeauna la reverul hainei o linguriță, ca să știm că suntem în aceeași mișcare, în aceeași frăție, în același ordin, Ordinul Linguriței”.

Ce facem însă dacă piromanul dă foc la o țară, nu la o casă? Ce facem știind că, nefăcând nimic, țara va fi în curând cuprinsă de flăcări și mistuită?

O să spuneți că o țară nu arde atât de ușor ca o casă. Că are multiple centuri de siguranță: servicii secrete care o apără de cei care deschid porțile cetății ca să pătrundă dușmanii, că există un președinte al țării menit să anunțe ce măsuri s-au luat ca țara să nu ia foc, că o Curte Constituțională va interzice unui piroman să candideze la înalta funcție, de vreme ce „convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei”; că o Biserică care-și ia menirea în serios îi poate avertiza pe sărmanii oameni să se ferească de Diavolul care ia în deșert numele Domnului.

Că, în sfârșit, ar mai exista și intelectuali care pot rosti adevărul mai bine decât politicienii corupți minciuna, care pot folosi gândirea ca mijloc de orientare în lume și verbul ca armă de apărare. Și care vor explica, mai presus de orice, că ajungerea în funcția de președinte al României a unui piroman politic care îi laudă pe Antonescu și pe Zelea Codreanu, care se face că nu mai distinge între Est și Vest, care consideră apartenența României la NATO și UE ca eșecuri istorice și care la întrebarea „cum se definește politic” răspunde „iubitor și salvator de țară” – ar reprezenta, alături de instaurarea comunismului în România după război, cea mai mare și, pe termen lung, cea mai cumplită tragedie din istoria acestei țări.

Citeşte şi: Ludovic Orban, despre presupusa greșeală a președinților de secții care ar fi trecut voturile lui în numele Elenei Lasconi

Am ajuns într-un moment în care ar trebui să existe, cu vorba unui gânditor autohton, „un temei comun de înţelegere a primejdiei”, în care „știm cu toții ce facem și de ce facem ceea ce facem”. Și-n care „cel mai lapidar dintre toate discursurile adhortative rostite vreodată, «No, hai!», este suficient”.

Așadar, dragi compatrioți, o să vă rog să aveți asupra voastră în următoarele zece zile micuța linguriță a lui Amos OZ. Nu-mi răspundeți că lingurița e mică și că cei care i-au ținut la îndemână piromanului nostru politic cutia de chibrituri au fost două milioane. Noi, nu puțini dintre cei ce ne întâlnim în comunul lucidității noastre și în acel „bun-simț” mai răspândit pe lume decât dezorientarea și naivitatea, suntem mai mulți de două milioane. Duminică, pe 8 decembrie, o să-i iau pe toți ai mei, pe prieteni, pe colegi, pe toți nehotărâții din jurul meu și o să încerc să-i conving să mergem cu toții la vot, fiecare cu lingurița lui.

Mă gândesc însă că poate mulți dintre noi și-au pierdut încrederea în forța persuasivă a cuvintelor și în puterea minții de a convinge argumentând. Și că poate cei pe care piromanul i-a păcălit s-au lăsat convinși emoțional, subliminal sau cum vreți să-i spuneți inducției afective. Și atunci voi încerca să găsesc un răspuns pe măsură la subjugarea minții prin captare afectivă. Am să apelez la cel mai puternic instinct al nostru, la instinctul de conservare care se activează ca reacție în fața primejdiei: la frică.

Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi. Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei.”, a scris Gabriel Liiceanu.

Citeşte şi: Elena Lasconi: ”Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolut îngrozitor pentru o țară democrată. Nu poate pune președinți la masa verde”

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Când se pune, de fapt, bicarbonatul de sodiu în fasole, la fiert. Secretul bucătarilor pricepuți
Capital.ro
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Ludovic Orban acuză CCR și CSAT în contextul renumărării voturilor
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Călin Georgescu CERE URGENT votanților săi după decizia de RENUMĂRARE A VOTURILOR
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”