„Noi nu avem obiceiul de a interveni în alegerile din alte ţări, inclusiv România, şi nici nu intenţionăm să facem acest lucru acum”, a spus Peskov, adăugând că astfel de acuzaţii sunt parte a unei tendinţe generale din Occident de a „invinovăţi Rusia” ori de câte ori se întâmplă ceva.
„Partea rusă nu a intervenit în procesele electorale din România. Nu avem în general obiceiul de a interveni în alegerile din alte ţări, în special în România. Nu avem de gând să facem acest lucru acum. Orice acuzaţii în acest sens sunt absolut nefondate, neîntemeiate şi sunt mai degrabă o manieră de a imita tendinţa principală care există în general în colectivul occidental în această privinţă”, a adăugat Peskov.
În acest context, este important de menționat că o investigație oficială în Statele Unite a stabilit implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, iar în Republica Moldova, autoritățile au descoperit dovezi de tentativă de influențare a votului, susținute de forțe apropiate Moscovei.
În România, CCR a decis joi renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, iar Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a avertizat că România este una dintre țintele principale pentru acțiuni ostile din partea Rusiei. Aceste evoluții vin în urma unui rezultat surprinzător din primul tur al alegerilor, câștigat de Călin Georgescu, un politician de extremă dreapta, care a criticat NATO și a susținut că România ar trebui să evite provocarea Rusiei.
Într-un alt context, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a fost întrebată despre posibilele implicații ale unei victorii a lui Georgescu în turul doi al alegerilor.
„Este prematur să facem previziuni în această privinţă. Este necesar să ne familiarizăm cu programul acestui candidat şi, mai ales, cu următorii paşi concreţi”, a răspuns Zaharova.
Ea a adăugat că „multe vor depinde de dorinţa reală a viitorului preşedinte al României de a abandona cursul antirusesc, care este dăunător şi contraproductiv pentru interesele naţionale ale acestei ţări”.