Emil Constantinescu, fostul președinte al României, a transmis un mesaj tinerilor: „Noi am conștientizat vulnerabilitățile dictaturii, am luptat împotriva lor”

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a transmis un mesaj emoționant tinerilor, punând în lumină sacrificiile trecutului și provocările morale ale prezentului. Acesta a pus accentul pe înțelegerea libertăților pe care le avem în prezent, care nu existau atunci când s-a reușit înlăturarea dictaturii comuniste.
Mircea Filipescu
30 nov. 2024, 17:22
Emil Constantinescu, fostul președinte al României, a transmis un mesaj tinerilor: „Noi am conștientizat vulnerabilitățile dictaturii, am luptat împotriva lor”
Sursă foto : Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

Emil Constantinescu, fost președinte al României, a lansat un apel direct către tinerii generației actuale, cărora le cere să conștientizeze prețul plătit, în trecut, pentru libertatea de care se bucură ei astăzi. În discursul său, fostul șef de stat a amintit de sacrificiile care au fost făcute în timpul regimului comunist, precum și de criza morală care se resimte acum, conform Digi24.

Emil Constantinescu a lansat un apel către tineri:

„Pe timpul meu, tinerii din jurul meu, din familia mea, au spus că ‘vom muri și vom fi liberi’. 100 au fost împușcați, peste 1000 au murit. Acum nu există riscul ăsta”, a declarat Emil Constantinescu, ce a rememorat cu durere tragediile care au marcat lupta pentru democrație.

Emil Constantinescu a atras atenția asupra faptului că, după încheierea mandatului său, nimeni nu a mai fost judecat pentru delict de opinie, susținând astfel că există un spațiu de manevră pentru tinerii care vor să protesteze. Totuși, a evidențiat o problemă actuală: „Criza morală vine și cu faptul că nu au avut cu ce să se înfrunte”.

Citește și : Elena Lasconi dezvăluie dacă a vorbit cu Iohannis după alegeri: ”Doamne! El nu vorbeşte, cred că nici nu există”

Fostul șef de stat a mai subliniat că generația sa a luptat cu vulnerabilitățile dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, un efort comun al adulților și tinerilor de atunci, ce sperau la libertate. Acum, însă, responsabilitatea de a descoperi și înfrunta problemele contemporane le revine celor de astăzi.

„Noi am conștientizat vulnerabilitățile dictaturii, am luptat cu ajutorul celor din generația mea și cu tinerii împotriva lor. E rolul dumneavoastră să le descoperiți. Aveți totul la îndemână. Încercați să înțelegeți,” a adăugat Constantinescu.

Citește și : Dominic Fritz îl acuză pe Marcel Ciolacu de fraudă electorală, după ce diferența de voturi dintre Elena Lasconi și președintele PSD s-a mărit

Mesajul fostului șef de stat vine într-un moment important, în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale, fiind un îndemn ca tinerii să se implice în societate și să înțeleagă provocările prezentului. Acesta face referire la protestele anti Călin Georgescu din Piața Universității, care sunt văzute ca un răspuns împotriva dictaturii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI