Cezar Preda: PDL a avut cea mai însemnată activitate parlamentară ca reprezentant al opoziţiei

Cezar Preda consideră că democrat-liberali au avut cea mai însemnată activitate parlamentară ca reprezentant al opoziţiei în primele două sesiuni ale legislaturii 2012-2016 în comparaţie cu alte partide care s-au aflat în opoziţie în perioade similare ale altor legislaturi.
Romania TV
27 iun. 2013, 08:15
Cezar Preda: PDL a avut cea mai însemnată activitate parlamentară ca reprezentant al opoziţiei

„Primele două sesiuni parlamentare din mandatul 2012-2016 s-au încheiat. În tot acest timp PDL a fost criticat pe nedrept că nu face opoziţie. Dovadă stă, în primul rând, activitatea parlamentară a deputaţilor PDL, care poate fi consultată de orice persoană interesată pe site-ul Camerei Deputaţilor. La o analiză a instrumentelor pe care le are la dispoziţie opoziţia în Camera Deputaţilor – întrebări, interpelări, declaraţii politice, moţiuni, sesizări la Curtea Constituţională – raportată la primele şase din luni din ultimele trei mandate, când la putere s-au aflat partide politice sau alianţe diferite, bilanţul este unul clar: PDL a făcut opoziţie în primele şase luni de mandat”, subliniază Preda într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

El precizează că începutul mandatului 2004 – 2008 opoziţia era formată dintr-un număr de 135 de deputaţi, la nivelul anului 2009 din 72 de membri ai Camerei Deputaţilor, iar în ianuarie 2013 PDL număra 56 de deputaţi (n.r. în prezent are 49).

‘Este adevărat că numărul membrilor opoziţiei în Camera Deputaţilor a scăzut de la un mandat la altul, dar activitatea reprezentanţilor acesteia a crescut invers proporţional cu acest număr. Acest lucru nu înseamnă că nu era loc de mai bine, dar, prin comparaţie, PDL a avut cea mai însemnată activitate parlamentară ca reprezentant al opoziţiei. PDL a făcut şi va face opoziţie cât timp va avea acest statut şi atâta vreme cât cei aflaţi la guvernare vor continua să nu ţină cont de nevoile românilor şi de interesele României’, adaugă Preda, în comunicatul citat.

Potrivit unei statistici pusă la dispoziţie de viceliderul grupului PDL, în perioada decembrie 2004 – 1 iulie 2005 un deputat din Opoziţie (PSD şi PC) a adresat membrilor Guvernului în medie 1,92 întrebări şi a formulat 1,95 declaraţii politice, în perioada decembrie 2008 – 1 iulie 2009 (în Opoziţie PNL) – 6,21 întrebări şi 5,57 declaraţii politice şi decembrie 2012 – 26 iunie 2013 (în Opoziţie PDL) – 7,28 întrebări şi 6,14 declaraţii politice. Statistica moţiunilor depuse de parlamentarii opoziţiei pentru primele două sesiuni din legislaturile menţionate este următoarea: trei în prima parte a anului 2005 (2 simple +1 cenzură), şase în prima parte a anului 2009 (5 simple +1 cenzură) şi cinci moţiuni simple în prima parte a anului 2013. Numărul sesizărilor depuse la CCR au crescut constant în perioadele analizate: două în prima parte a anului 2005, şase în 2009 şi şapte în 2013.

DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Călin Georgescu jubilează. Băsescu aruncă bomba în România: E târziu!
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Serialul de pe Netflix, care stoarce lacrimi. Drama foștilor iubiți, condamnați să se reîntâlnească
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a intervenit de urgență
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu a făcut anunțul chiar acum: Nu am fost în stare!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Călin Georgescu face apel la calm în contextul protestelor legate de candidatura sa la prezidențiale
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie