Ramona Olaru urmează să se mute în noul apartament. Asistenta de la ”Neatza cu Răzvan și Dani” a mărturist că a reușit să-și cumpere apartamentul după ce a făcut un credit în bancă. Nu regretă decizia luată și spune că abia așteaptă să se mute în noua ei căsuță.
Vedeta este mândră că a reușit să-și cumpere apartamentul și că în curând va avea propriul ei cuibușor. Aceasta a ales o zonă de lux a Capitalei, și anume zona Pipera, unde apartamentul ar fi costat în jur de 300.000 de euro.
„Cea mai bună e treaba cu apartamentul, pentru că l-am făcut fix pe placul meu, pe sufletul meu și iată că o să am casa mea în care abia aștept să dorm prima dată. Săptămâna viitoare o să fie prima noapte dormită acolo. L-am luat anul trecut, în noiembrie, dar era la roșu, mai era până să se facă.
Într-un an am pus totul, să fie fix pe viața mea, pe inima mea. Am făcut credit. În momentul acesta mă consider o persoană îndatorată la bănci”, a declarat vedeta de la Antena 1, potrivit viva.ro.
De sărbători, Ramona are planuri mari. Aceasta urmează să plece în vacanță, în America.
”Plec departe, ca de obicei. Vreau să fac Crăciunul undeva în America, să mă hotărăsc unde și după aceea o să caut o plajă cu apă turcoaz și nisip fin. Cu părinții nu mă văd chiar de sărbători, de fiecare dată mă văd înainte. La noi e cu cu tăierea porcului, să mergem la pomana porcului, să mai stăm la o masă împreună. După aceea copiii se duc să se distreze, că au și ei viețile lor”, a mai spus asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani.
Deși a avut o copilărie plină de lipsuri, acum Ramona reușește să-și satisfacă fiecare dorință.
”Toată copilăria mea a fost cu lipsuri, de toate felurile, financiare, de orice fel. Chiar dacă a fost așa, nu știam că se poate mai mult sau că există altceva în viața asta și pentru noi era foarte bine și fiecare Crăciun era fericit în felul în care îl aveam sau la limita pe care o aveam”,mai povestește pentru Viva.