Kelemen Hunor se declară ”mândru” de rezultatul obținut la parlamentare de formațiunea pe care o conduce, rezultat estimat la 5,5 sau 5,6 la sută.
”Trebuie să mulţumim maghiarilor şi românilor care au pus ştampila pe UDMR şi au fost de acord că vocea raţiunii contează. Fără vocea raţiunii, nu se poate construi nimic. Sunt mândru pentru acest rezultat, după calculele noastre vorbim de 5,5 la sută sau 5,6 la sută, peste 540.000 de voturi”, a declarat liderul UDMR, citat de news.ro.
Președintele UDMR a mai spus că nu comentează exit poll-urile. Potrivit acestora, UDMR ar fi obținut la alegerile parlamentare mai puțin decât estimările de 5,5 – 5,6 la sută.
”Nu vreau să comentez exit-poll urile fiindcă am mai văzut, trebuie să aşteptăm numărarea voturilor. Sunt extrem de mândru că toate comunităţile, începând cu Harghita care este cap de listă, este în topul judeţelor, astăzi, la vot, au venit şi au arătat că suntem o comunitate puternică, solidară şi vrem să arătăm că avem ceva de spus în ceea ce priveşte direcţia în care va merge România, direcţia în care va evolua ţara noastră”, a subliniat Kelemen Hunor.
Președintele UDRM a mai precizat că luni, la 19.00m, va avea loc şedinţa Consiliului Permanent al UDMR.