Deși a cunoscut un succes uriaș în carieră, în viața personală lucrurile nu au fost deloc roz pentru Helmut Duckadam. A avut probleme serioase de sănătate încă de mic.
Avea doar 11 ani când a fost la un pas de moarte. La acea vârstă, a suferit un accident foarte grav care i-a pus viața în pericol. A stat 24 de ore în comă, la Reanimare, și doar o minune a făcut să supraviețuiască.
Accidentul ar fi putut să-l aducă în stadiul de a nu mai putea practica niciodată fotbalul, totuși, cineva acolo Sus l-a iubit suficient de mult încât să îl pună pe picioare și să-l înzestreze cu un talent inegalabil.
„Lucram împreună cu verişoara mea, aveam în jurul Semlacului mai multe ferme agricole şi vara, în vacanţă, lucram ca să mai strângem şi noi un ban, ca să mai avem de o pereche de pantofi. Şi, într-adevăr, într-o seară, când ne-am întors – nu erau drumurile circulate cum sunt la ora actuală – eu, fiind copil, am luat-o la stânga să traversez şoseaua naţională şi nu m-am asigurat. Era vina mea, clar.
Şi a venit o maşină din Cehia şi m-a luat în plin. M-am trezit la spital, la Reanimare, cu braţul stâng rupt. Cred că aveam vreo 11 ani, maxim 12. Dar mi-am revenit. Am stat în comă cred că vreo 24 de ore. După aia mi-am revenit, dar la braţ… a fost braţul rupt complet şi a trebuit să-mi pună o tijă metalică.
Deci am scăpat în primă fază. După câteva luni trebuia să-mi scoată tija, atunci am făcut o altă boacănă. Mergând cu mama la spital să-mi scoată acea tijă, n-aveam voie să mănânc înainte de operaţie şi am mâncat o ciocolată de rom, una mică.
Şi, după operaţie, mi s-a încleştat gura, că trebuia să vomit şi nu mai puteam. Noroc cu o asistentă, care era şi simpatia mea, cât de copil eram, era foarte frumoasă. Şi, după ce mi-am revenit şi a trecut toată faza, mi-a arătat degetele, erau toate vinete cum a încercat să-mi decleşteze dinţii”, povestea Helmut Duckadam într-un interviu de anul trecut.
În luna septembrie 2024, „Eroul de la Sevilla” a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord deschis. Operația a fost un succes, dar recuperarea avea să fie dificilă, după cum declara marele fotbalist la scurt timp după intervenție.
Citeste si Helmut Duckadam lua 18-22 de pastile pe zi şi avea 4 operaţii pe artere
Într-un interviu din 2020, Duckadam dezvăluia că lupta cu sănătatea era un adevărat maraton, mărturisind că a trecut prin multiple operații și urma un regim strict de tratament zilnic. Uriașul de la Sevilla a dezvăluit că lua zilnic între 18 şi 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 şi 8.000 de euro.
Duckadam a intrat în istorie în 1986, când a apărat patru penalty-uri consecutive în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva Barcelonei, performanță care i-a adus un loc în Guinness World Records. A fost cel mai mare succes al fotbalului românesc la nivel de cluburi.
https://www.youtube.com/watch?v=IPRjl6pKuWI