Helmut Duckadam, unul dintre simbolurile fotbalului românesc și erou al finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a murit cu o mare durere în suflet: lipsa recunoașterii materiale pentru cei care au marcat istoria sportului național. De-a lungul timpului, Duckadam a vorbit deschis despre nedreptatea care apasă asupra echipei care a adus României unul dintre cele mai mari trofee ale fotbalului european.
Echipa de fotbal Steaua București, care a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni în anul 1986, continuă să fie trecută cu vederea când vine vorba de pensii viagere acordate pentru performanțe sportive de excepție. Dacă 594 de sportivi din alte discipline primesc astfel de beneficii, cei 20 de jucători, care au contribuit la această performanță istorică, nu au fost incluși în acest program.
„Din păcate, după aproape 39 de ani, nu s-a găsit (sau nu s-a dorit) să se găsească o soluție pentru a-i integra și pe cei 20 de fotbaliști, dintre care au mai rămas 15, pe lângă cei 594 de sportivi cu pensie viageră”, relata Duckadam în trecut.
Helmut Duckadam nu s-a ferit să evidențieze o realitate frustrantă: nici personalitățile din fotbal, care au avut poziții de influență, nu au reușit să schimbe această situație:
„Cu părere de rău, trebuie spus că nici noi, prin Emeric Ienei (n.r – fost secretar de stat în Ministerul Sportului) sau Anghel Iordănescu (fost senator), nu am făcut nimic în acest sens”.
Într-un domeniu în care performanțele olimpice sunt pe bună dreptate celebrate, Duckadam a atras atenția că și fotbalul, sportul rege, merită un loc la masa recunoștinței naționale.
În 2026 se vor marca 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, un moment care ar putea fi prilejul perfect pentru a repara această nedreptate istorică. Helmut Duckadam spera ca, până atunci, foștii săi coechipieri să beneficieze de pensii viagere, fie ele și neactualizate.
„Poate până la aniversarea a 40 de ani de la acea performanță, care va avea loc pe 7 mai 2026, unii dintre noi să mai apuce să se bucure și ei de o pensie viageră (chiar și neactualizată) pe care ar merita-o din plin!”, mărturisea legendarul portar al Stelei.
Helmut Duckadam a fost nu doar un mare portar, ci și un simbol al curajului și determinării. Faptele sale de pe teren, alături de cele ale coechipierilor săi au scris o pagină glorioasă în istoria fotbalului românesc.
Însă, dincolo de gloria sportivă, Duckadam s-a confruntat cu o mare nedreptate: o lipsă de apreciere materială pentru cei care au adus fotbalului românesc cea mai mare performanță din istorie.
Recunoașterea acestor performanțe nu este doar o datorie morală, ci și un gest de respect față de cei care au ridicat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale sportului.