Negocieri pentru viitorul guvern: PNL nu s-ar opune unei variante fără Ilie Bolojan premier / Elena Lasconi ar accepta un prim-ministru de la PSD / Rareș Bogdan s-a răzgândit și vrea liberalii la guvernare

Scrutinul de duminică a dat viitoarea configurație a Parlamentului și a deschis totodată negocierile pentru formarea viitorului guvern, cu atât mai complicate cu cât se suprapun cu discuțiile privind susținerea Elenei Lasconi în turul 2 al prezidențialelor.
Irina Dumitrescu
03 dec. 2024, 13:51
Negocieri pentru viitorul guvern: PNL nu s-ar opune unei variante fără Ilie Bolojan premier / Elena Lasconi ar accepta un prim-ministru de la PSD / Rareș Bogdan s-a răzgândit și vrea liberalii la guvernare

Dincolo de ambiții și condiționări, punctul comun al variantelor dorite de partidele pro-europene este formarea unui guvern care să mențină linia UE + NATO a României.

Liberalii au avut, marți, ședință a Biroului Politic Național, la care s-au discutat, potrivit surselor antena3, două variante pentru negocierile privind viitorul Executiv. Prima variantă îl are premier pe Ilie Bolojan, iar în cea de-a doua liberalii nu vor fotoliul de prim-ministru, cu condiţia ca măsurile preşedintelui interimar al PNL pentru reformarea clasei politice să fie aplicate.

Așadar, PNL vrea la guvernare, lucru confirmat mai nou și de fostul prim-vicepreședinte Rareș Bogdan, care, marți, a renunțat și la funcţia de preşedinte interimar al PNL Diaspora. Același Rareș Bogdan era de părere, duminică seara, că PNL ar trebui să stea în opoziție în următorul an. ”Să lăsăm PSD să guverneze cu AUR sau cu cine or dori ei. Să ne ducem iar în brațele PSD înseamnă că nu am învățat nimic și că suntem complet cretini”, spune el, după închidere urnelor.

Cred că pentru situaţia actuală, la ceea ce se anunţă anul viitor – şi sunt unul dintre cei care ştiu cifrele şi, fiind la Bruxelles, am datele care nu sunt cele mai nici măcar rezonabile, nici măcar optimiste pentru România – ar trebui să fim cât se poate de maturi, cât se poate de echilibraţi, războiul între noi nu ne-a dus la nimic bun. PSD a luat cel mai mic scor din ultimii 35 de ani, PNL a luat un scor pe care îl aveam când erau neunite cele două partide, deci unul mic de 15%. Cred că în momentul acesta ar trebui să fim cât se poate de maturi, românii aşteaptă maturitate, să înţelegem votul românilor, să nu mai umblăm cu moşmondele. (…) Maturitate înseamnă ca cele patru partide proeuropene să se pună la masă cât mai repede cu putinţă şi să dea o soluţie pentru guvernarea României„, a spus Rareş Bogdan, la Palatul Parlamentului, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

După ședința de marți. interimarul de la șefia PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că pentru a asigura stabilitate în guvernare, liberalii vor susţine formarea unei coaliţii care să asigure o majoritate parlamentară. ”Pentru a asigura o stabilitate în guvernarea ţării noastre, pentru a moderniza România, pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în ţata noastră, PNL va susţine formarea unei coaliţii, participând la discuţie cu forţele politice democratice, pentru a asigura o majoritate parlamentară. Forţele politice înseamnă PSD, UDMR, USR şi minorităţi”, a spus Bolojan.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi, despre o renunţarea din partea PNL la poziţia de premier, într-o coaliţie, ţinând cont de rezultatul alegerilor parlamentare, că dacă sunt realişti, nu pot să nege o evidenţă a ponderilor şi asta trebuie să fie un semn de realism, ca atunci când intri într-o coaliţie, să îţi dimensionezi corect forţele. El a mai spus că nu trebuie să fie o persoană anume premier, îţi trebuie echipe puternice în guvernare, îţi trebuie profesionişti, îţi trebuie un program clar al coaliţiei, pe luni, pe proiecte vitale, care să asigure că această coaliţei funcţionează pe încredere şi ai nevoie de o susţinere parlamentară.

Suntem în situaţia în care fiecare partid decide ceea ce face în aceste zile. PNL nu va juca la două capete şi cred că este o chestiune de respect nu doar pentru ţara noastră dar şi pentru alegătorii noştri”, a arătat Bolojan.

Tot marți se întâlnesc Elena Lasconi și Marcel Ciolacu. Candidata USR pentru Cotroceni caută, și la social-democrați, suport pentru turul 2 al prezidențialelor și pentru formarea unei coaliții pro-europene.

Posibil consens pentru guvern de uniune națională pro-european

Lasconi declara, luni, că este deschisă inclusiv variantei unui guvern de uniune națională cu premier PSD sau condus de un tehnocrat. ”Ar fi bine să avem un guvern de uniune națională pro-european”, a spus șefa USR.

Lasconi a arătat că „oamenii au decis duminică şi trebuie să facă parte din acest guvern PSD, PNL, USR şi UDMR.”, a declarat Elena Lasconi.

Elena Lasconi ar urma să discute marți și cu liderii UDMR. În ce-i privește pe aceștia, e sigur că ei susțin, la rândul lor, drumul european al României, însă, potrivit unor surse politice, nu ar susține și varianta Bolojan premier.

Citește și New York Times vorbește despre ”îngrijorări cu privire la stabilitatea și angajamentele României față de alianța occidentală”

Dinspre liderul UDMR, Kelemen Hunor, știm deja că n-ar fi de acord cu un guvern minoritar, format din PNL, USR şi UDMR, pe motiv că acesta nu ar rezista mai mult de un an.

Oricum, Elena Lasconi a vorbit la telefon, marți, cu Kelemen Hunor, iar joi ar urma să discute și față în față, spun aceleași surse.

Șefa USR a mai spus că, potrivit votului dat de români duminică, din viitorul guvern trebuie să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR.

La partidul care a câștigat cele mai multe voturi în scrutinul parlamentar, PSD, lucrurile sunt destul de neclare în privința susținerii Elenei Lasconi în turul 2 pentru Cotroceni. O tabără vrea ca PSD să o susțină pe șefa USR și să facă public acest lucru, iar o alta ar vrea contrariul. Așa stând lucrurile, șeful PSD, Marcel Ciolacu, a evitat, luni, să dea un răspuns ferm pe acest subiect, după discuțiile din interiorul PSD.

Cât privește viitorul guvern, liderii PSD au discutat mai multe scenarii, dependente și de cine va ajunge la Cotroceni. În varianta Călin Georgescu președinte, se anticipează că acesta va dori un premier tehnocrat, iar dacă Elena Lasconi ajunge președinte, social-democrații se așteaptă să facă parte din viitoarea coaliție de guvernare pro-europeană.

Citește și Vasile Bănescu îl scoate pe Călin Georgescu la lecţia de religie: „Razne sapienţiale de cler şi popor seducătoare”

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Leguma care ar putea deveni toxică atunci când e prăjită. Multe gospodine o prepară în acest mod fără să știe riscurile la care se expun
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Cea mai toxică carne din comerţ. Când o prăjeşti este şi mai periculoasă
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Proiectul austro-ungar din 1896, modernizat din banii PNRR. Are o istorie fascinantă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
A murit un fost atacant de la Rapid. Tânărul de 28 de ani a căzut de la etajul 11 al blocului în care locuia
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Câtă ceapă trebuie să pui la 1 kilogram de carne pentru sarmale. Secretul unui gust senzațional
MediaFlux
Politico: Toți ochii pe București. Scenariul alegerilor din România sperie Bruxelles-ul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți