Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali solicită demisia preşedintelui AEP Toni Greblă

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că va lua toate măsurile pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a zilei votului, astfel încât întregul proces electoral să răspundă aşteptărilor democratice ale cetăţenilor. Între timp, ONG-urile cer demisia lui Toni Greblă.
Filip Stan
06 dec. 2024, 13:17
Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali solicită demisia preşedintelui AEP Toni Greblă
Șefun AEP, Toni Greblă, anunță că buletinele de vot pentru turul doi al prezidențialelor au fost distriubuite

Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali solicită demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, după ce au apărut imagini cu acesta la o petrecere privată alături de persoane apropiate de AUR şi care acum se află în anturajul lui Călin Georgescu, candidat plasat pe primul loc în urma turului l al alegerilor prezidenţiale. Semnatarii scrisorii prin care este cerută demisia lui Toni Greblă consideră că aceasta este incompatibil cu poziţia de preşedinte AEP.

Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali au transmis, vineri, o scrisoare, prin care solicită demidia lui Toni Greblă, afirmând că două investigaţii de presă pun din nou sub semnul întrebării imparţialitatea lui Toni Greblă, preşedintele AEP.

”Publicaţia Adevărul prezintă imagini de la o petrecere privată, din decembrie 2022, la care dl. Greblă a participat alături de persoane apropiate Alianţei pentru Unitatea Românilor. Aceste persoane sunt suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept. Astăzi, aflăm că aceste persoane se regăsesc în anturajul candidatului Călin Georgescu, ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, candidat acuzat chiar de instituţiile statului că este susţinut de un actor statal ostil, propagă idei fasciste şi neagă prevederi ale Constituţiei”, se arată în scrisoare.

Semnatarii documentului au adăugat că locuinţa în care s-a desfăşurat întâlnirea privată este exact sediul informal de campanie al lui Călin Georgescu, iar una dintre persoanele lângă care apare Toni Greblă în aceste imagini este conectată financiar şi politic cu persoane apropiate de partide pro-ruse din Republica Moldova, după cum au dezvăluit publicaţiile Snoop şi Captura.
De asemenea, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi experţi electorali au afirmat că publicaţia Aktual24 publică imagini care arată că soţia preşedintelui AEP, Mihaela Greblă, distribuie materiale de propagandă electorală prin social media, pentru Călin Georgescu, ”candidat aflat în centrul unor acuzaţii grave formulate de instituţiile statului”.

SONDAJ Cum arată cifrele lui Călin Georgescu şi Elenei Lasconi în ziua în care votarea a început deja în diaspora

Cei care îi cer demisia lui Toni Greblă consideră că explicaţiile oferite de şeful AEP ”au fost insuficiente şi au încercat minimizarea gravităţii faptelor prezentate”. Ei consideră că preşedintele instituţiei care organizează alegerile ”are datoria de a evita orice situaţie care i-ar pune sub semnul întrebării integritatea şi neutralitatea”.
De asemenea, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi experţi electorali mai amintesc faptul că AEP nu a dat niciun răspuns relevant solicitărilor repetate ale organizaţiilor independente, susţinute şi de numeroşi cetăţeni, cu privire, la lămurirea inconsistenţelor din raportările financiare ale lui Călin Georgescu.
”Campania candidatului în cauză pretinde că are buget zero, în condiţiile în care este evident o masivă şi costisitoare operaţiune de propagandă în mediul online. De asemenea, AEP a oprit fără explicaţii publicarea de date privind raportările financiare din 8 până în 25 noiembrie, afectând transparenţa procesului electoral. În contextul alegerilor recente din Republica Moldova, unde a avut loc o fraudă masivă legată de finanţarea campaniei, ne-am fi aşteptat ca instituţia să fie pregătită pentru verificarea cât mai rapidă, din propria iniţiativă a unor cazuri care afectează semnificativ integritatea procesului electoral”, se mai arată în document.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora a început să voteze pentru turul 2 al prezidențialelor. Elena Lasconi vs. Călin Georgescu

Totodată, recent, publicaţia Snoop a arătat că una din primele decizii ale lui Toni Greblă, după numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a fost să-şi mărească ilegal salariul. „Ilegalitatea deciziei a fost constatată de Curtea de Conturi. Menţionăm acest fapt pentru că este un indiciu privind lipsa de integritate a domnului Greblă. Considerăm că domnului Greblă este incompatibil cu poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi solicităm demisia sa de îndată”, au mai transmis semnatarii scrisorii.
Documentul este semnat de următoarele organizaţii şi persoane: Expert Forum,  Centrul pentru Inovare Publică, Centrul FILIA, Funky Citizens, Miliţia Spirituală, ActiveWatch,Centrul Român de Politici Europene, Asociaţia Respiro Human Rights Research Centre, Asociaţia Civica,Asociaţia Rădăuţiul Civic, Centrul pentru Resurse Civice, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Centrul pentru Studiul Democraţiei, Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă, FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Mircea Kivu, sociolog, Maria Krause, expert electoral independent, DOR – Romanian Diaspora The Diaspora Initiative , FDSC – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile , Centrul de Resurse Juridice , Asociaţia A.R.T Fusion

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024.

”Având în vedere că mâine, 7 decembrie 2024, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală”, arată instituţia într-un comunicat.

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă precizează că va lua toate măsurile pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a zilei votului, astfel încât întregul proces electoral să răspundă aşteptărilor democratice ale cetăţenilor.

La alegerile din 8 decembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate – 950 secţii de votare.

În ţară, votarea la cele 18.968 de secţii începe duminică, 8 decembrie 2024, ora 07:00 şi se încheie la ora 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

Votarea în străinătate a început vineri, 6 decembrie 2024, la ora locală 12:00 şi se va încheia la ora locală 21:00, în timp ce sâmbătă, 7 decembrie 2024, votarea va începe la ora locală 07:00 şi se va încheia la ora locală 21:00.

”Duminică, 8 decembrie 2024, secţiile de votare din străinătate vor fi deschise în intervalul orar 07.00-21.00. Pentru fiecare dintre cele trei zile de votare din străinătate există posibilitatea prelungirii programului secţiei până la ora 23:59 pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot”, precizează AEP.

Datele privind prezenţa la vot pot fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea primelor secţii de votare din străinătate, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente – https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu şi gen.

Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a  acestora.

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Orașul din România în care va ninge timp de patru zile. Meteorologii de la Accuweather au făcut anunțul
Capital.ro
Călin Georgescu, învins. Anunțul la care nu s-ar fi așteptat: Pentru schimbare..
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
România va demola unele baraje și stăvilare construite pe râuri
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Ce poți face cu mâncarea rămasă de la sărbători
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Alertă de vreme severă în România! Meteorologii au emis un Cod galben de precipitații și vânt. Care sunt zonele afectate
Cancan.ro
Orașul din România în care va ninge 4 zile fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia luată de Călin Georgescu. Anunț despre reluarea turului 2 al prezidențialelor
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Româncă înjunghiată de soț în Bergamo: Starea victimei se îmbunătățește
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul mare concurs de table al anului: 24-25 ianuarie 2025, Târgu Ocna