Scandal la CNA. Laura Georgescu îi cere lui Jucan să nu mai lipsească de la şedinţe

Laura Georgescu, preşedintele CNA, îl acuză pe Valentin Jucan, membru al CNA, că absentează de la şedinţele Consiliului, spunând, totodată, că, lunar, costurile aferente postului acestuia sunt de 11.000 lei, în condiţiile în care ea, ca şef al instituţiei, încasează un venit de 5.000 de lei pe lună.
Romania TV
27 iun. 2013, 20:57
Scandal la CNA. Laura Georgescu îi cere lui Jucan să nu mai lipsească de la şedinţe

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat pentru Mediafax, că „intimidările” de care se ocupă preşedintele CNA Laura Georgescu nu îl vor încetini din demersurile pe care le face pentru ca aceasta „să plătească pentru abuzurile şi ilegalităţile pe care le comite”.

Într-un document intitulat „Apel public al preşedintelui CNA, Laura Georgescu, către un membru al Consiliului, dl. Valentin Alexandru Jucan”, aceasta spune: „Având în vedere că astăzi, 27.06.2013, la ora 15.30, şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului s-a suspendat din lipsă de cvorum, vă somez public, domnule Valentin Alexandru Jucan, membru CNA, să participaţi la şedinţele publice ale Consiliului care se desfăşoară în fiecare săptămână, marţea şi joia, acceptând ca în celelalte 3 zile lucrătoare ale săptămânii să participaţi la proiectele instituţiei şi nu la audienţele publice pe care le-aţi solicitat, prin abuz de încredere, celorlalţi membri ai CNA”.

În acelaşi document, Laura Georgescu mai spune că Jucan a adus atingere imaginii Consiliului Naţional al Audiovizualului, declarând la postul B1 TV că „CNA este cea mai coruptă instituţie din România”.

„Eu nu am declarat aşa ceva la B1 (…) În comentariile celor de la B1 TV, cei din studio au afirmat, şi citez din declaraţiile lor, ‘că CNA este cea mai coruptă instituţie’. Nu eu am spus”, a declarat pentru Mediafax Valentin Jucan.

De asemenea, Jucan a spus că el a anunţat CNA de o săptămână că nu va participa la şedinţa de joi a instituţiei. „S-a suspendat, dar nu din cauza mea (…) Eu mi-am făcut cerere de concediu, nu înţeleg de ce dânsa face astfel de somaţii. Eu am anunţat de o săptămână că nu voi participa. Cvorumul este de minim opt. Restul unde au fost? Pe ceilalţi nu-i somează? Doamna preşedintă are o problemă cu mine şi această problemă provine din faptul că eu am făcut acea plângere penală (…) Nu am ce să comentez la treaba asta. Are preocupări altele decât cele ale unui preşedinte CNA”, a mai menţionat acesta.

Potrivit site-ului CNA, „cei 11 membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului se reunesc de două ori pe săptămână, marţea şi joia. Şedinţele Consiliului sunt publice, la ele putând asista toţi cei interesaţi. De asemenea, membrii CNA participă la conferinţe publice, dezbateri şi seminarii. Deciziile sunt adoptate prin vot deschis. Pentru ca o decizie să fie adoptată, ea trebuie să întrunească cel puţin şase voturi favorabile, în prezenţa a cel puţin opt membri CNA. Membrii Consiliului pot vota doar prin ‘Da’ sau ‘Nu’, fără a se putea abţine”.

De la şedinţa CNA de joi, pe lângă Valentin Alexandru Jucan a absentat şi Christian Mititelu, în timp ce Lorand Turos şi Răsvan Popescu au plecat înainte ca discuţiile pe subiectele de pe ordinea de zi anunţate să se epuizeze.

Valentin Jucan a fost joi în concediu de odihnă, aşa cum reiese din două copii ale unor cereri de concediu ale acestuia, din ultima perioadă, anexate documentului remis de Laura Georgescu. Cererile de concediu, „care se referă numai la zilele în care sunt programate şedinţele publice ale Consiliului”, după cum spune preşedintele CNA, sunt pentru zilele de 20 iunie 2013, 27 iunie 2013 şi 2 iulie 2013.

Laura Georgescu mai spune că venitul ei ca preşedinte al CNA, încasat pentru cele 7 zile lucrate pe săptămână, este de circa 5.000 de lei lunar.

În acelaşi timp, costurile din bani publici aferente postului lui Valentin Jucan, care nu locuieşte în Bucureşti, ci la Cluj, sunt de „aproximativ 11.000 de lei lunar, reprezentând indemnizaţia lunară, chiria pentru locuinţa din Bucureşti, transportul pentru patru deplasări cu avionul la reşedinţa din teritoriu, abonamentul la telefonul mobil, regia de la sediu, costurile cu întreţinerea maşinii de serviciu şi benzina aferentă”.

În acest context, Jucan a subliniat că beneficiază de aceeaşi indemnizaţie ca ceilalţi membri ai CNA: „Eu nu am să răspund la provocările acestea, costurile pe care le am eu le au şi ceilalţi colegi care merg în teritoriu. Am aceeaşi indemnizaţie ca ceilaţi colegi. Eu locuiesc la Cluj, ordonanţa 69 îmi permite să mă deplasez la domiciliu, la Cluj. Vineri am audienţele, la Târgu Mureş, Sălaj, pe care nu mi le decontez. Dar dânsa nu spune asta, pentru că nu are de ce. Niciodată nu am depăşit cadrul legal, nu am solicitat cheltuieli suplimentare, am aceleaşi cheltuieli ca Viorel Buda şi Lorand Turos (membri ai CNA, n.r.)”.

Jucan a mai menţionat, referitor la somaţia publică din partea preşedintelui CNA de a participa la şedinţe, că este membrul Consiliului cu cele mai multe prezenţe: „Vă asigur că sunt în legalitate, sunt membrul care a participat la cele mai multe şedinţe de când am fost numit, stau la serviciu până la 11.00-12.00 noaptea”.

„Aceste intimidări şi aceste lucruri de care se ocupă în calitate de preşedinte doamna Georgescu nu mă vor face şi nu mă vor încetini din demersurile pe care le fac pentru ca dânsa să plătească pentru abuzurile şi ilegalităţile pe care le comite în calitate de preşedinte al CNA”, a mai spus Valentin Jucan.

Pe de altă parte, pe 11 aprilie, Valentin Jucan i-a cerut Laurei Georgescu, potrivit unui comunicat remis atunci MEDIAFAX, demisia din funcţia de preşedinte al CNA, precizând şi că a depus la Parchet un denunţ care are ca obiect falsificarea de către aceasta a unei Decizii adoptate de Consiliu.

„Aşa cum am anunţat în conferinţa de presă din data de 9 aprilie a.c., organizată la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, astăzi (11 aprilie, n.r.) am depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denunţul referitor la faptele comise de doamna Laura Georgescu în calitate de preşedinte al CNA. Denunţul a fost înregistrat la cabinetul adjunctului Procurorului General al României cu nr. 169/C3 din 11 aprilie 2013 şi are ca obiect falsificarea de către preşedintele CNA a textului deciziei nr. 141 din 28 martie 2013, prin schimbarea textului adoptat de Consiliu în unanimitate cu unul ilegal”, spunea Valentin Jucan în acel comunicat.

„Acest demers reprezintă ultima etapă după mai multe încercări de a se găsi o rezolvare normală şi legală a acestei situaţii. Argumentele preşedintelui CNA s-au constituit, de fapt, într-un refuz permanent de corectare a acestei fapte fără precedent. Regret că necunoaşterea legii şi insistenţa preşedintelui CNA de a rămâne în această stare atrage instituţia într-un scandal pe care nu îl merită”, mai spunea atunci Jucan.

Acesta a mai precizat atunci că îi retrage sprijinul acordat Laurei Georgescu, ţinând cont de faptul că preşedintele CNA este ales de membrii Consiliului, prin votul acestora, conform Legii audiovizualului. „Şi îi solicit demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului”, mai spunea Valentin Jucan.

În denunţul făcut de Valentin Jucan la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se spune că faptele comise de Laura Georgescu „pot întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 cu raportare la art. 145 şi 147 din Codul Penal”.

El a precizat în denunţ că aspectele pe care le supune atenţiei instanţei pot fi confirmate de membrii CNA. „De altfel, la data de 4 aprilie 2013, patru dintre membrii CNA, respectiv Cristina Trepcea-Suhan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi subsemnatul, Valentin-Alexandru Jucan, am adresat o plângere doamnei Laura Georgescu protestând asupra faptului că a trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României textul deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 141/28.03.2013, cu un conţinut diferit de forma în care a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Consiliului”, se mai spune în denunţul lui Valentin Jucan. Ulterior, însă, Cristina Trepcea a precizat că „s-a desolidarizat” de cei trei colegi ai săi – Iorga, Gabrea şi Jucan -, „chiar din momentul în care nemulţumirea a depăşit spaţiul dezbaterilor între colegi”.

De cealaltă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat atunci, referitor la acuzaţiile aduse, că a respectat procedura legislativă firească.

Întrebată dacă consideră justificată plângerea penală pe care Valentin Jucan a anunţat că o va depune împotriva sa, Laura Georgescu a spus: „Mie mi se pare că liberul acces la justiţie este un prerogativ pe care îl are nu numai un membru CNA, ci orice om liber dintr-o ţară liberă cum este România şi mă bucură că întâi au preferat să fie în lumina reflectoarelor. Eu le-aş fi sugerat să meargă direct să atace, e firesc aşa ceva şi legea trebuie să îşi spună cuvântul, indiferent de persoana care este în cauză”.

Laura Georgescu a fost numită membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 30 octombrie 2012, de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru un mandat cu o durată de şase ani. Pe 28 decembrie 2012, într-o şedinţă CNA care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al CNA, fiind singurul membru care a candidat pentru această funcţie. Pe 22 ianuarie 2013, Laura Georgescu a fost validată de plenul reunit al Parlamentului, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Valentin Jucan a fost numit membru titular al CNA în februarie 2012, pentru un mandat de şase ani, conform Legii audiovizualului.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar.

CNA este format în prezent din: Laura Georgescu (preşedinte al Consiliului), Viorel Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea (membri).

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?