Sebastian Dobrincu s-a mutat în această locuință în 2022 și tot atunci a făcut un tur al casei pentru urmăritorii lui de pe rețelele sociale. Milionarul spunea că și-a dorit ca noul apartament să fie într-un loc liniștit și că dacă ar fi fost posibil să își facă o casă direct în parc, nu ar fi ezitat să o facă.
Casa lui Dobrincu are patru băi, două dormitoare, un birou și o terasă cu o priveliște superbă. Dressingul este unul spațios, iar piesa de rezistență este o cameră de cinema, potrivit WOWbiz.
„Cel mai important este că am liniște, în sfârșit. Sunt sus, în aer, ca să nu mă mai deranjeze nimeni. Am parcul la două minute. Bine, m-aș fi mutat în parc dacă îmi dădeau autorizație de la primărie. Fix în parc mi-aș fi construit o căsuță din lemn.
Am acolo o baie, aici un birou. Asta este o cameră pe care nu știu de câte ori o să o folosesc, cameră de cinema. Aici am un dressing pentru care nu am suficiente haine. La dormitorul matrimonial mai trebuie lucrat, dar este un început”, spunea Sebastian Dobrincu, pe Instagram, în ziua în care s-a mutat în noua casă.
La acel moment, milionarul a ținut să precizeze că locuința este cumpărată și amenajată doar din banii lui, fără niciun alt ajutor din partea cuiva.
În primăvara acestui an, Sebastian Dobrincu anunța că s-a despărțit de artista Ioana Ignat după o relație de trei ani. Antreprenorul a ținut să precizeze, însă, că a încercat tot ce a fost omenește posibil pentru ca relația să continue, dar, în cele din urmă, au ajuns la concluzia că sunt firi diferite și își doresc lucruri diferite.
După despărțire, au mai urmat câteva împăcări, cei doi fiind surprinși împreună în diverse ocazii. Cu toate astea, nu a mai existat o împăcare definitivă, iar în luna noiembrie s-au despărțit definitiv. La nici o lună distanță, antreprenorul s-a aruncat în brațele unei alte vedete de la noi, nimeni alta decât Otniela Sandu.
Cei doi s-au afișat oficial împreună la premiera filmului „Căsătoria” al lui Mihai Bendeac. Între cei doi există o diferență de vârstă de 8 ani, Otniela fiind mai mare decât Dobrincu, dar acest aspect nu pare să-l deranjeze pe niciunul dintre ei.