Prognoza meteo. Se depune strat de zăpadă la munte, în rest ceaţă, frig şi ploi de toamnă târzie

Va ploua în Moldova, iar în a doua parte a nopții și în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Crișana și Transilvania. La munte, la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă
Alina Costache
08 dec. 2024, 13:40
Prognoza meteo. Se depune strat de zăpadă la munte, în rest ceaţă, frig şi ploi de toamnă târzie

Prognoza meteo LA NOAPTE Cerul va fi mai mult noros.  În Transilvania, izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, în special în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridonali, unde rafalele vor depăși 70…90 km/h, iar trecător și la viteze mai mici (40…50 km/h) și în sudul Banatului, în Dobrogea, local în Muntenia și estul Transilvaniei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade, mai ridicate pe litoral până spre 10 grade. Pe areale mici va fi ceață. BUCUREȘTI Cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a nopții temporar va ploua moderat cantitativ. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 3…5 grade. Vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo LUNI Vremea va fi mai caldă pentru această dată în sud-estul și local în sudul țării, iar în celelalte regiuni valorile termice diurne vor fi apropiate de normalul climatologic. Cerul va fi temporar noros în regiunile sudice, iar în rest nebulozitatea va fi persistentă. Pe parcursul zilei va ploua în Moldova, Maramureș și Transilvania, pe arii relativ extinse în Dobrogea și în Crișana, iar local și în celelalte regiuni. Seara și noaptea, aria precipitațiilor va fi în restrângere spre regiunile nordice și nord-estice. În zonele montane, iar spre seară și în nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10…20 cm).

Cantitățile de apă vor fi de 10…20 l/mp, iar în Moldova, izolat de peste 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei și în Carpații Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade, mai ridicate în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, până în jurul a 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Se va semnala ceață, dimineața doar cu totul izolat, iar noaptea local în sud și centru și pe arii restrânse în rest.

O noua alertă de la ANM. Ninsori şi ger la munte, ploi, lapoviţă şi frig în restul ţării

BUCUREȘTI Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări și va mai ploua la începutul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…11 grade și cea minimă de 0…2 grade. Noaptea se va forma ceață.

Prognoza meteo MARTI  Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date în sud-estul teritoriului și în dealurile subcarpatice din sud, iar în rest vor fi apropiate de acestea. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul și centrul țării, iar în rest înnorările vor fi temporare. Se vor semnala precipitații slabe în Maramureș, în nordul Moldovei și al Crișanei și pe arii restrânse în Transilvania, iar mai ales seara și noaptea local și în regiunile sud-vestice și sudice. Vor fi ploi și burniță, iar în zona de munte și posibil în extremitatea de nord-vest și nord precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 6 grade. Local se va semnala ceață.

BUCUREȘTI Valorile termice se vor situa peste normele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul nopții vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. T emperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade. Dimineața se va semnala ceață.

Prognoza meteo MIERCURI Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice diurne mai scăzute față de zilele precedente vor fi apropiate de cele normale caracteristice pentru această dată. Valorile termice vor fi în scădere, dar în continuare se vor situa ușor peste mediile acestei date, în cea mai mare parte a teritoriului. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță și trecător ninsoare) în nord-vest, nord și centru, iar în sud-vest și sud vor fi ploi sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est. La munte local va ninge slab. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Izolat se va semnala ceață. BUCUREȘTI Vremea va fi în general închisă. Trecător se va semnala ploaie slabă sau burniță, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

Citeşte şi: Prognoza meteo. Săptămână cu ploi, lapoviţă şi ninsori. Se depune strat nou de zăpadă la munte

Prognoza meteo JOI În cea mai mare parte a țării valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei perioade. Cerul va fi parțial noros în sud-vest, iar în rest nebulozitatea va fi în general persistentă. Probabilitatea pentru precipitații slabe pe arii restrânse va fi mai ridicată în centrul și sud-estul teritoriului. Vor fi ploi și burniță, iar în centru, trecător și lapoviță. La munte vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în nord-est și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade. Pe alocuri se va semnala ceață. BUCUREȘTI Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Nebulozitatea va persista în cea mai mare parte a intervalului, iar pe parcursul zilei vor mai fi condiții de burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. T emperatura maximă se va situa în jurul a 6 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo DE VINERI PANA DUMINICA Vremea va fi în general normală termic în prima jumătate a intervalului, apoi tendința va fi de ușoară încălzire. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare spre finalul intervalului în jumătatea de vest a țării.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii