Unul dintre cele mai populare lanțuri de magazine retrage de la raft un produs potențial periculos. Asta, după ce a fost semnalată o problemă legată de gust. Conform unui comunicat transmis de companie, produsul a fost descris ca având un „gust nespecific”, care nu corespunde standardelor de calitate și savoare cu care consumatorii sunt obișnuiți.
Lidl, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine din România a anunțat, recent, retragerea de urgență a tuturor loturilor de calendare de Crăciun care conțin dulciuri. Asta, după ce producătorul Millano sp. z o.o. S.K.A. a semnalat o problemă legată de gustul acestora. Potrivit comunicatului transmis de companie, produsul a fost descris ca având un „gust nespecific”, care nu corespunde standardelor de calitate și savoare.
”Ne cerem scuze pentru orice inconvenient pe care l-ar putea crea acest fapt și vă asigurăm că am luat măsurile necesare pentru a determina cauza acestei probleme”, se arată în mesajul oficial transmis prin intermediul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
În urma acestui anunț, Lidl România a acționat prompt, retrăgând produsul din magazinele sale. Clienții care au achiziționat „Calendarul de Crăciun” cu cod EAN 5900847005785 pot returna produsul în toate magazinele din țară, iar contravaloarea acestuia va fi restituită, chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
Retragerea vizează exclusiv produsul menționat anterior, iar alte produse comercializate de retailer sub marca Milano nu sunt afectate de această retragere.