În cadrul negocierilor, partidele pro-europene au stabilit principii clare pentru alocarea portofoliilor ministeriale, printre care separarea ministerelor avizatoare – Justiția și Finanțele – sub controlul unor partide diferite pentru a asigura echilibrul.
De asemenea, structura actuală a vicepremierilor fără portofoliu va fi eliminată, guvernul urmând să funcționeze cu un singur prim-ministru central. În ceea ce privește ministerele, Ministerul Familiei și Ministerul Energiei vor fi absorbite de Ministerul Muncii și Ministerul Economiei, iar Ministerul Digitalizării va rămâne activ, dar cu o structură mai mică, cu atribuții în gestionarea fondurilor PNRR.
De asemenea, se discută crearea unui Minister al Diasporei, care ar putea include atribuții legate de culte și românii de pretutindeni.
În ceea ce privește distribuirea portofoliilor, PSD va avea cele mai multe ministere, respectiv 7, în timp ce PNL va controla 4, USR va primi 3, iar UDMR va beneficia de 2 ministere. USR a exprimat interesul de a prelua Ministerul Dezvoltării, dar PSD preferă să acorde acest portofoliu UDMR, în locul celui al Mediului.
În paralel, programul de guvernare este în lucru și se bazează pe 9 echipe de experți, fiecare concentrată pe domenii strategice, precum reformele administrative, absorbția fondurilor europene, digitalizarea și politica socială. Discuțiile continuă, iar săptămâna viitoare urmează să fie stabilită structura finală a ministerelor și responsabilitățile fiecărui partid.
Partidele pro-europene au reafirmat angajamentul pentru formarea unei majorități pro-europene și pentru susținerea unui posibil candidat comun la alegerile prezidențiale.
Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri dezbateri tehnice, discuţiile urmând să fie reluate joi, de la ora 9,00, a declarat, la finalul şedinţei, Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului.
„Ne-am întâlnit într-o comisie care, să spunem, are caracter tehnic. Sunt reprezentanţi ai tuturor partidelor politice care şi-au propus să facă parte din această coaliţie. A fost o discuţie astăzi exploratorie. Am încercat să vedem care sunt poziţiile partidelor politice pe diverse teme şi, în al doilea rând, am constituit nouă grupuri de lucru pe domenii care vor analiza ce scrie în fiecare dintre programele de guvernare ale partidelor politice, vedem ce este comun, vedem ce sunt lucruri care pot fi agreate de noi toţi şi vedem ce rămâne în dispută, în aşa fel încât să putem să conturăm un program de guvernare într-o perioadă cât mai scurtă”, a explicat Ţuţuianu la Parlament, la finalul unei şedinţe de peste cinci ore.
El a adăugat că discuţiile „au fost cu caracter explorator”.
„Deocamdată, n-am convenit nimic foarte precis. Discuţiile au fost cu caracter explorator. Eu am văzut care este opinia fiecăreia dintre partidele politice. În grupurile de lucru vin specialiştii din fiecare partid şi ei vor veni cu o propunere în faţa noastră. A fost o discuţie generală. Ar fi prematur să vin eu să spun că s-a convenit ceva. Rugămintea este să aşteptaţi. Discuţiile continuă mâine dimineaţă şi în plenul acestui colectiv şi în grupurile de lucru pe care le-am constituit”, a precizat reprezentantul PSD.
Întrebat dacă există şansa să existe un program de guvernare până la Crăciun, Ţuţuianu a răspuns: „Eu zic că da”.
„Discuţiile de astăzi au fost constructive şi putem să găsim numitorul comun”, a completat el.