Conform ReturRO, auditul efectuat recent reprezintă „un instrument standard, utilizat în mod constant pentru a asigura îmbunătățirea continuă și eficiența operațională”:
„Compania RetuRO SGR dorește să clarifice informațiile recent apărute și să sublinieze că auditul menționat reprezintă un instrument standard, utilizat în mod constant pentru a asigura îmbunătățirea continuă și eficiența operațională. În plus, având în vedere provocările primului an de implementare și necesitatea de a acționa rapid, astfel de rapoarte de audit sunt esențiale pentru a ghida eforturile companiei de îmbunătățire, dar și de a identifica orice arie ce necesită ajustări.
SGR în România este un sistem complex, și tocmai de aceea, pentru a răspunde dificultăților inerente și pentru a adapta permanent procesele și procedurile interne, efectuăm periodic evaluări cu sprijinul echipei de audit intern.
În ceea ce privește parteneriatele cu actorii implicați în funcționarea SGR, acestea sunt stabilite în urma unor licitații desfășurate în mod transparent, pe baza unor criterii clar definite. Alegerea furnizorului de logistică și transport s-a realizat în urma unei evaluări riguroase, care a avut în vedere capacitatea acestuia de a gestiona fluxuri mari și complexe, precum și expertiza profesională dovedită de-a lungul timpului. Această metodă strategică asigură o desfășurare eficientă a operațiunilor, iar prin monitorizarea constantă a performanțelor colaboratorilor noștri, garantăm respectarea principiilor de transparență.
Criteriile utilizate au fost îmbunătățite de-a lungul timpului, datorită evaluărilor periodice realizate de companie, ceea ce a contribuit semnificativ la performanțele excepționale ale sistemului. În ultimele trei luni, rata de colectare a ambalajelor a depășit, în medie, 80%, iar în primul an de activitate au fost colectate peste 3 miliarde de ambalaje, dintre care 200.000 de tone au fost deja predate către reciclatori. Aceste realizări demonstrează eficiența și soliditatea sistemului în atingerea obiectivelor asumate pe termen lung”.
Un audit făcut de firma internațională KPMG a tras un semnal de alarmă privind colaborarea dintre RetuRO și GEODIS, firma care asigură întreaga structură logistică în sistemul de garanție-returnare.
Cu aproximativ 53.000 de angajați și o rețea care acoperă aproape 166 de țări, GEODIS a înregistrat venituri de 11,6 miliarde de euro în anul 2023, dar auditul realizat de KPMG s-a focalizat pe mai multe paliere ale activității din România.
Anul trecut, Geodis Transport România S.A. a avut un profit net de 2,7 milioane lei și un număr mediu de 172 angajați. Neregulile găsite sunt alarmante, din punct de vedere financiar, operațional sau la nivelul managementului.
Au existat suspiciuni că „GEODIS a înșelat DRS (n.r. – sistemul depozit – deposit refund system) cu complicitatea CEO-ului ReturRO, Gemma Webb”.
De asemenea, printre neregulile constatate se numără:
– lipsă de transparență în facturare – GEODIS a emis facturi cu descrieri generale, fără detalii și fără documente de suport pentru sumele facturate, iar plățile au fost efectuate integral;
– tarife peste nivelul pieței – fǎră licitație, GEODIS alege furnizori afiliați și stabilește tarife zilnice ridicate, fără limite, iar contractul îi oferă putere totală în selectarea și administrarea subcontractorilor. Unii subcontractori sunt firme noi (înființate în 2022-2023), cu puțini angajați, deși contractul cerea minimum trei ani de experiență;
– costuri suplimentare fără baza contractuală – conducerea GEODIS aprobă cheltuieli neprevăzute pentru a rezolva problemele de servicii, deși acest lucru nu era prevăzut în contract.
– accenture și Blueocean sunt două firme angajate pentru optimizare logistică, deși optimizările intrau deja în responsabilitatea GEODIS;
– diferențe între facturi și prevederile contractului, costuri suplimentare pentru cross-dock (un tip de pregătire a comenzii în care mărfurile sunt distribuite direct utilizatorului, fără a trece printr-o perioadă de pre-depozitare) și personal, potrivit Adevărul.